Photo Romania Festival oferă burse pentru tineri fotografi

Zece tineri fotografi vor beneficia de burse în cadrul ediției cu numărul 5 a Photo Romania Festival. Câștigătorii vor participa gratuit la toate workshop-urile de fotografie, precum și la cea mai mare parte a evenimentelor din cadrul festivalului. Photo Romania 2015 se va desfășura între 15 și 24 mai.

Bursele li se adresează tinerilor cu vârsta de maximum 25 de ani, care nu au o experiență semnificativă în domeniul fotografiei, însă își doresc să evolueze artistic și au potențial fotografic real. Concursul e deschis pentru participanții din România, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina. Photo Romania Festival va acoperi costurile bursierilor legate de cazare şi masă pe durata celor zece zile de evenimente.

Bursele Photo Romania susțin mobilitatea tinerilor fotografi și își doresc să contribuie la dezvoltarea abilităților artistice și tehnice ale acestora. De asemenea, prin caracterul internațional al concursului, proiectul își propune să faciliteze dialogul intercultural în domeniul fotografic.

Tot ce trebuie să facă cei interesați de obținerea unei Burse Photo Romania este să completeze formularul de la adresa web www.photoromaniafestival.ro/evenimente/bursele-phr. Scrisoarea de intenție cuprinsă în formular trebuie să ne răspundă la următoarele întrebări: De ce vrei să participi la Photo Romania Festival? și Cum crezi că vei putea multiplica experiența de aici în comunitatea ta?

Aplicațiile sunt deschise până la data de 1 mai, iar câștigătorii vor fi stabiliți de un juriu format din organizatorii Photo Romania Festival și reprezentanți ai partenerilor proiectului.

Academia de Primăvară Photo Romania e un preambul pentru Photo Romania Festival, ediția a cincea, care se va desfășura între 15 și 24 martie. Proiectul include workshop-uri cu teme diverse, de la fotografia de concert la cea de natură, precum şi expoziţia în aer liber "Clujul merită" de pe Canalul Morii. În cadrul Academiei de Primăvară, fotograful Miluță Flueraș a susținut un workshop de fotografie de concert, artistul vizual cipriot Antonis Prodromou unul de fotografie de portret în Salina Turda, Sebastian Vaida a condus un curs de inițiere în fotografie la Centrul Rațiu pentru Democrație, iar Mircea Bezergheanu a ținut un workshop de fotografie de peisaj la rezervația naturală Scărița-Belioara. Seria de evenimente continuă printr-un curs de inițiere în fotografie cu Atilla Soós, care se desfășoară în weekend-ul 28-29 martie.

Sute de fotografi din întreaga lume, zeci de expoziţii, workshop-uri, concursuri şi evenimente speciale vor anima Clujul, între 15 şi 24 mai, la cea de-a cincea ediţie a Photo Romania. Publicul va putea participa, în cadrul festivalului, la peste 50 de expoziţii ale unor fotografi români şi străini, ateliere de specialitate, concursuri, o conferinţă de fotografie pe modelul TEDx, o întâlnire internaţională a managerilor de festivaluri de fotografie, precum şi la concerte şi alte evenimente speciale. Câteva dintre cele mai importante evenimente propuse de Photo Romania pentru ediția din 2015 sunt expoziţia itinerantă World Press Photo, Industry Days, Ziua Fotojurnalismului sau Ziua Maghiară. Pentru mai multe detalii și pentru a sta la curent cu noutățile Photo Romania Festival, accesați pagina de Facebook https://www.facebook.com/PhotoRomaniaFestival.

Proiectul Photo Romania 2015 este finanțat prin intermediul Grantului SEE 2009-2014, programul PA17/RO13 „Promovarea diversităţii în cultura şi artă în cadrul patrimoniului cultural european.