Vaccinurile împotriva COVID – 19 vor aduce companiilor Pfizer și BioNTech câștiguri de 33,5 miliarde dolari. Estimările economice se bazează pe contractele de livrare încheiate în ultimul timp.
Grupul farmaceutic Pfizer Inc din Statele Unite şi-a îmbunătăţit estimările privind câștigurile obținute din vânzările de vaccinuri împotriva COVID, pentru acest an. Astfel, conform calculelor făcute de contabilii companiei, veniturile vor ajunge până la 33,5 miliarde de dolari, cu 28,8% mai mult faţă de previziunile anterioare.
Creșterea are loc în condițiile în care ţările din întreaga lume se grăbesc să îşi asigure stocul cu doze de vaccin pentru a face față valurilor succesive ale pandemiei de coronavirus.
Reprezentanții Pfizer au precizat că noile estimări se bazează pe acordurile de livrare semnate deja, Astfel, compania se pregătește să furnizeze o cantitate de 2,1 miliarde doze de vaccin în întreaga lume pe parcursul acestui an.
Inițial, precedentele estimări de vânzare ale Pfizer, care au fost făcute în luna mai, arătau că veniturile companiei, pentru acest an se vor situa în jurul sumei de 26 miliarde de dolari. Acestea se bazau pe contractele referitoare la livrarea a 1,6 miliarde doze de vaccin pentru anul 2021.
Însă, în perioada care a trecut din luna mai, de la primele estimări, şi până în prezent, Pfizer a informat că se aşteaptă să producă până la trei miliarde de doze de vaccin în acest an.
Veniturile se împart cu BioNTech
Cheltuielile și profiturile generate de producția și vânzarea vaccinurilor împotriva COVID-19 sunt împărţite în mod egal între compania Pfizer şi laboratorul german BioNTech SE.
Vaccinul care a fost dezvoltat de Pfizer și BioNTech este unul dintre cele mai eficiente din întreaga lume împotriva noului coronavirus. Acesta are o eficacitate de 95%, informează Reuters.
Fondatorii BioNTech au fost decorați în Germania
În Germania, fondatorii laboratorului BioNTech au fost decorați pentru vaccinul împotriva COVID-19 pe care l-au dezvoltat.
Özlem Türeci şi Ugur Şahin, fondatorii BioNTech cu compania americană Pfizer au primit, la Berlin una dintre principalele distincţii germane, Crucea de cavaler comandant a Ordinului de Merit.
Vaccinul Pfizer-BioNTech reprezintă „o descoperire revoluţionară care salvează vieţi, mijloace de trai şi ne asigură supravieţuirea socială, economică şi culturală”, a declarat preşedintele german Frank-Walter Steinmeier.