În a treia zi de Paşti din 1933, a avut loc la Deva o adunare populară care ieșea din comun, așa începea articolul „Plugarii la tribună”, publicat în Realitatea Ilustrată, căruia astăzi i-am spune advertorial, adică articol plătit, dar fără a fi marcat cu P de la Publicitate.
Articolul este o manipulare de la cap la coadă, comandată de Petru Groza, cel care după 12 ani avea să fie pus de Stalin, pe 6 martie 1945, prim-ministru al României.
Pentru că se pare că și azi trăim aceeași manipulare comunistă, merită citit cu atenție ce apărea în Realitatea Ilustrată din 27 aprilie 1933:
La Deva, încă din ajun, au început să sosească din satele învecinate, lungi coloane de plugari.
De dimineaţă, prin trei puncte ale oraşului, au început să pătrundă în grupuri bine ordonate, ţărani din Brad şi Zârand, cu lungi tainice şi buciume, din Tebea lui Avram Iancu, din Ilia, Dobra, Pui-Jiu, Orăştie, Haţeg, Sarmisegetuza...
Sătenii Ardealului purtau brad la pălărie şi făceau salutul roman, cu mâna întinsă. In cortegiul nesfârşit se vedeau cojoace albe, zeghe lăţoase de ciobani, straie negre de mineri... Ei veniau în formaţie militărească, bătând piciorul şi ascultând de porunci scurte.
Toţi aveau traiste frumos înnodate cu ciucuri coloraţi, fiindcă veniau de departe, unii făcând pe jos distanta de 100-150 kilometri.
Erau delegaţiile din diferite comune, purtând placarde: „Ghelari” , „Geoagiu” , „Hunedoara” etc.
Au venit din munţii Apuseni, moţi în aba albă, cu micile lor pălăriuţe pe scăfârlie. Unii şi-au adus nevestele şi copiii.
Cu aceeaş ordine au ocupat Piaţa Unirii, o vastă întindere triunghiulară, în care s’ar fi putut număra peste 10.000 de plugari.
Organizaţia „Frontul Plugarilor” iniţiată de d. Petre Groza, fost ministru, convocase această adunare populară, pentru a-şi fixa programul.
Interesant a fost că nu au luat cuvântul decât sătenii. Până la Deva, nu am văzut întrunire politică sau de breaslă, la care să nu ia cuvântul şi un general de rezervă.
Nu mai vorbim de preoţi şi de învăţători, cari nu scapă nici o ocazie când e vorba de ţinut discursuri la întruniri. Ei bine, în adunarea dela Deva n’a existat nici un intelectual.
Se pare că în satele ardeleneşti din regiunea Hunedoarei s’a ivit un curent, pentru scoaterea din politică a preoţilor şi învăţătorilor.
De unde până acum intelectualii satelor dominau politiceşte pe săteni, acum sătenii atribuesc preotului şi învăţătorului, numeroase din relele care bântuesc plugărimea.
Deşi era o întrunire pur rurală, totuş s’a putut vedea oratorii ţărani vorbind in faţa microfonului şi discursurile lor fiind amplificate prin megafoanefoarte îndrăsneţe.
Atât de îndrăsneţe, încât iniţiatorul mişcării, d. Groza, a început a fi atacat de adversari, sub cuvânt'că ar avea idei comuniste.
Noi nu avem de stăruit aci decât asupra pitorescului acestei adunări, cum s’au mai ţinut la noi în ţară: îchipuiţi-vă o adunare numai de plugari, fără orăşeni, fără politiciani.
Unii din oratorii satelor aveau o exprimare cât se poate de colorată şi literară.
Săteanul Aurel Saturn vorbind despre suferinţa plugarilor, spunea: „dacă ne e permis să suferim, trebue să ne fie permis şi să vorbim ” .
El făcea desigur aluzie la unele încercări de a se zădărnici exprimarea voinţei acestei organizaţii.
Chiar preşedinte al adunării a fost ales un sătean, Belea, un plugar tânăr şi voinic, foarte deştept, care avea darul de a înflăcăra, de a electriza adunarea.
Oratorii populari
S’a putut desprinde din cele vorbite de orator, un curent împotriva partidelor politice şi o plângere unanimă împotriva sărăciei care bântuie satele din acea regiune.
Deasemeni, plângându-se contra amenzilor şi contravenţiilor la care sunt supuşi (în special era vorba de delictele silvice), unul din oratori spunea: „facem puşcărie la noi acasă”.
Săteanul Dăneasa a avut o interesantă comparaţie: „aşa cum sunt râuri subpămăntene, care merg pe sub pământ kilometri întregi, dar totdeauna ies la suprafaţă, tot aşa va ieşi odată la lumină şi "voinţa noastră".
Vedeţi dar inteligenţa extraordinară şi spiritul poetic al populaţiei din această regiune.
Dimperiu Josif a exclamat la un moment dat: „Daca suntem talpa ţării, nu vrem să fim şi talpa suferinţii”.
Pe intelectualii satelor i-au numit „nădrăgarii şireţi şi hrăpăreţi". Şi era interesant cum fiecare când se suia la tribună, se prezintă răspicat şi cu voce puternică: „eu sunt plugarul cutare, delegat din comuna cutare şi vă salut” .
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric