Superliga. Meci dramatic la Ploiești. Petrolul a învins Farul Constanța în minutul 90+3

Sursa foto: FC Petrolul/ Facebook

Într-o partidă spectaculoasă, Petrolul Ploiești a reușit să învingă campioana en titre, Farul Constanța. Golul victoriei a fost marcat în prelungiri.

În etapa a patra a Superligii, Petrolul Ploieşti a învins campioana en titre, pe Farul Constanța, cu 3-2, la capătul unui meci dramatic, cu multe răsturnări de situație. Petrolul a condus cu 2-0, a fost egalată în minutul 90, iar în minutul 90+3 a înscris golul care i-a adus toate cele 3 puncte.

Ploieștenii au fost egalați de la 2-0

Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-2, Farul Constanţa, într-o dispută electrizantă, în care ploieştenii au condus cu 2-0 şi au fost egalaţi.

În partida de la Ploieşti, Petrolul a deschis scorul în repriza secundă, minutul 48, prin Jair. De notatcă golul a fost validat după consultarea sistemului VAR. În minutul 68, Gicu Grozav a majorat scorul în favoarea gazdelor, cu un şut de la distanţă. În contul Farului, Mateus Criciuma a redus din diferenţă în minutul 72. Campioana a început o cursă decisă pentru egalare, concretizată în minutul 90. Kiki a primit în careu, a recentrat din voleu, Tudor Băluţă a şutat la poartă, iar Carnat a deviat în plasă pentru 2-2.

"Un meci greu cu campioana, știam că ne va aștepta un meci greu, suntem bucuroși că am reușit prima victorie, sperăm să o ținem tot așa. Era o presiune, știm că lumea își dorește performanță la Ploiești, ne apăsa că nu aveam victorie, ne bucurăm că am reușit prima victorie în fața propriilor fani.

Farul e o echipă valoroasă, știam că vor pune presiune pe noi, noi ne-am retras firesc.

Mă bucur că am avut forța necesară să luăm punctele, eu nu mai credeam sincer", a spus atacantul Petrolului Gicu Grozav la finalul meciului, citat de sport.ro.

Petrolul a înscris spectaculos în minutul 90+3

În minutul 90+3 Petrolul a reuşit să înscrie golul victoriei, după o acțiune spectaculoasă. După  o pătrundere a lui Ţicu și o centrare în careul mic, Irobiso l-a învins pe portarul Buzbuchi. Ploieştenii au reuşit prima victorie a sezonului, au acumulat 6 puncte şi ocupă acum locul 9 în clasament.

Farul a ajuns la a doua înfrângere din primele patru etape şi, cu 6 puncte acumulate, se află pe locul 5.

Fișa tehnică a meciului

PETROLUL: Zima - Papp, Meijers, Ţicu – Doua (L. Dumitriu 88), Hanca (Purtic 79), Seto, Jair, Musi (M. Constantin 85) – Z. Petrovic (Irobiso 79), Grozav (Pedro Justiniano 84). ANTRENOR: Florin Pîrvu

FARUL: Buzbuchi – D. Sîrbu (Dussaut 79), Larie, K. Boli, Kiki - Artean, Nedelcu (T. Băluţă 80), Grameni (Carnat 64) - Vînă, Rivaldinho (L. Andronache 79), Sali (Mateus Criciuma 64). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Cartonaşe galbene: Grozav 57, Jair 63, Ţicu 75

Arbitri: George Găman - Ciprian Danşa, Stelian Slabu - Cristian Moldoveanu

Arbitri VAR: Sebastian Colţescu - Bogdan Gheorghe

Observator: Liviu Ciubotariu