Petrecerile austriece ale lui Fenechiu

Petrecerile austriece ale lui Fenechiu

Legea tăcerii a funcţionat de minune în legătură cu nunta deputatului liberal Relu Fenechiu.

 La eveniment, care a avut loc la Viena, au fost invitaţi politicieni de prim-plan, precum miniştrii Eugen Nicolăescu, Cristian Adomniţei sau Tudor Chiuariu, şi oameni de afaceri de Top 300, cu averi de multe milioane de euro, precum Ioan Prisecaru, patronul grupului Conex, Maricel Popa (Tehnoton) sau Gabriel Mardarasevici (Ness România).

Cu toate acestea, informaţiile n-au ieşit la iveală decât la câteva ore după consumarea evenimentului. Cea de-a doua căsătorie a deputalului PNL Relu Fenechiu a fost celebrată în Austria, la dorinţa expresă a mirelui, de două ori.

Au fost alese două locuri mirifice din Austria, departe de casă, pentru ca evenimentul să nu intre prea mult în vizorul ziariştilor. Cele două petreceri din Austria le-au urmat celor care au avut loc la Iaşi, cu ocazia căsătoriei propriu-zise, din faţa ofiţerului Stării Civile. Românii au făcut chef înaintea ruşilor Iniţial, am ştiut că nunta are loc în Viena, sâmbătă. În realitate, cheful, care a avut loc la unul dintre cele mai frumoase restaurante din capitala Austriei, Piaristenkeller, aflat în apropiere de Schönbrunn, s-a desfăşurat vineri seara. Sâmbă tă, când am ajuns la celebrul restaurant, avea loc o altă nuntă secretă, de data asta a unor ruşi.

Abia după plecarea acestora, la ora 3 dimineaţa, angajaţii de la Piaristenkeller şi-au mai dezlegat limbile: „Românii au petrecut ieri. Au fost cam 60-80 de persoane, oameni extrem de drăguţi“, ne-a declarat una dintre femeile care i-au servit pe invitaţii lui Fenechiu cu un meniu sofisticat.

Marea petrecere a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un castel renascentist de lux, Hotelul Schloss Durnstein, din zona Wachau, la 100 de kilometri de Viena. Cele 47 de camere ale castelului- hotel pot fi închiriate cu sume între 165 şi 365 de euro pe noapte. Castelul ocupat de Fenechiu& Co. a fost construit în anul 1630 pe valea Dunării şi a fost transformat de actualii proprietari, familia Thiery, în hotel de lux.

Nota de plată pentru petrecere a fost decentă pentru o aşa mare adunare: mai puţin de 10.000 de euro, sumă în care au intrat şi focul de artificii de 2.500 de euro şi prestaţia tenorilor care au interpretat câteva arii de operă pentru invitaţii lui Fenechiu. A doua zi după petrecere, nuntaşii şi-au luat „liber“, profitând de vremea bună; au făcut plimbări prin împrejurimi sau cu iahtul, pe Dunăre.

S-au îmbiat la cumpărături de suveniruri colorate, vin, rachiu şi marmelade, dar au fost extrem de neplăcut surprinş i la vederea ziariştilor români. Duminică la prânz, parcarea principală a hotelului-castel era dominată de maşini cu numere de înmatriculare româneşti.

Ne puteți urmări și pe Google News