Trupa britanică Pet Shop Boys, care urma să susţină un concert la Bucureşti, pe 19 octombrie, şi-a amânat spectacolul pentru 25 noiembrie, din cauza decesului managerului formaţiei, a anunţat organizatorul evenimentului, Media Services Events.
Circumstanţele tragicului deces al managerului Dainton Connell, care a încetat din viaţă într-un accident de maşină, în Rusia, şi formalităţile legale extrem de complicate pentru repatrierea corpului neînsufleţit, au dus la amânarea înmormântării până pe 19 octombrie, exact în ziua în care urma să aibă loc concertul din România, se arată în comunicatul Media Services Events.
Neil Ten-nant şi Chris Lowe, cei doi membri ai formaţiei Pet Shop Boys, au transmis fanilor că nu pot lipsi de la slujba de înmormântare a unui prieten vechi şi speră că toată lumea va înţelege motivele care au dus la această decizie. Biletele vândute rămân valabile Concertul reprogramat va avea loc duminică, 25 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, iar biletele vândute până acum rămân valabile. Organizatorii au precizat că schimbarea locului de desfăşurare a spectacolului ar fi dus şi la schimbarea biletelor, ceea ce ar fi cauzat şi mai mult disconfort fanilor, prin urmare au decis ca evenimentul să aibă loc tot la Sala Palatului, iar 25 noiembrie este prima dată în care sala va fi liberă.
Pentru cei care au cumpărat bilete, dar nu pot participa la concertul reprogramat pe 25 noiembrie, contravaloarea biletelor va fi returnată. Pentru informaţii suplimentare, organizatorul, Media Services Events, poate fi contactat la numărul (021) 233.18.47. ACCIDENT A murit la Moscova Managerul formaţiei Pet Shop Boys, Dainton Connell, a încetat din viaţă pe 5 octombrie, la Moscova, într-un tragic accident de maşină. Cu doar o zi înainte, Chris Lowe îşi serbase ziua de naştere, tot la Moscova. Dainton şi un amic de-al său, patronul unui select club din Moscova, au plecat împreună către clubul acestuia din urmă, cu un autoturism BMW. Din cauza vitezei şi a poleiului, maşina a derapat, s-a izbit de un copac şi a căzut într-un râu. Deşi ambulanţa a ajuns foarte repede la locul accidentului, cei doi nu au mai putut fi salvaţi.