Ministrul Agriculturii transmis cerințele României vizavi de folosirea pesticidelor. Oficialul vrea ca propunerea țării noastre să fie valabilă și pentru restul statelor din Uniunea Europeană.
România vrea să impună reguli clare legate de cantitățile de pesticide folosite în agricultură. Astfel, ministrul Agriculturii a transmis o propunere vizavi de acest context, direct către liderii Consiliului Agrifish.
România, cerințe speciale legate de cantitatea de pesticide
Propunerea țării noastre este prevede stabilirea unei cantități medii de pesticide la hectar. De altfel, oficialii din domeniul agricol vor ca niciun alt stat european să nu treacă peste aceste prevederi.
Ministrul Dan Barbu susține că alegerea cantității de pesticide la hectar ar trebui aleasă astfel încât să nu reprezinte un pericol pentru securitatea alimentară.
„Orice instrument de reducere a cantității de pesticide trebuie să fie echitabil și să nu pună în pericol securitatea alimentară.” a declarat ministrul Agriculturii în cadrul Consiliului AgriFish.
Măsuri pentru fermieri
Oficialul susține că scopul folosirii de pesticide este acela de a-i ajuta pe fermieri în obținerea unor producții mai bune, nicidecum de a afecta siguranța alimentară. Cerințele propuse de ministru vine la scurt timp după votul negativ din cadrul Comisiei Europene.
„Am transmis în cadrul Consiliului AgriFish că scopul produselor de protecție a plantelor este de a-i ajuta pe fermieri în obținerea unor producții mai bune, iar orice instrument de reducere a cantității de pesticide trebuie să fie echitabil și să nu pună în pericol securitatea alimentară. ”, a spus ministrul.
Cantitatea de pesticide folosită de România, sub media europeană
Ministrul Agriculturii susține că propunerea de regulament vizavi de utilizarea pesticidelor ar trebui transmisă urgent către Comisie. Oficialul amintește de votul negativ din cadrul Parlamentului European, legat de acest context.
Țara noastră folosește o cantitate de pesticide la hectar mult sub media europeană. Conform ministrului Barbu, fermierii din România utilizează doar 0,7 kg/ha față de 2,6 kg/ha ).
Ministrul Agriculturii susține că înjumătățirea aceste cantități ar duce la falimentul fermierilor. De asemenea, măsura ar avea consecințe în ceea ce privește securitatea alimentară.