Peste două zile, şi numerele locale au prefix

Peste două zile, şi numerele locale au prefix

Săptămâna aceasta, începând cu 1 august, Romtelecom trece la faza a doua de implementare a noului plan de numerotaţie telefonică.

Astfel, peste două zile, apelurile în reţeaua operatorului vor putea fi iniţiate numai formând 10 cifre. Tot începând cu această dată nu vor mai exista diferenţe între apelurile intrajudeţene şi cele interjudeţene, deoarece toate numerele Romtelecom vor avea forma: prefixul naţional (0), plus prefixul de judeţ (exemplu - 244 pentru Prahova), plus numărul local (xx.xx.xx).   Astfel, un client Romtelecom din Ploieşti care doreşte să sune un alt client din acelaşi oraş va forma „0244.xx.xx.xx“, în loc de „xx.xx.xx“, cum se forma înainte. Timp de trei luni, în etapa de tranziţie a trecerii spre noul plan de numerotaţie, în intervalul 3 mai-31 iulie 2008, au putut fi folosite în paralel cele două tipuri de numerotaţii.

Dacă până la 1 august, pentru ambele variante de formare, apelurile sunt direcţionate automat spre destinaţie, iar clienţii sunt informaţi printr-un mesaj vocal asupra schimbărilor, după această dată va fi acceptată numai noua numerotaţie. Cu alte cuvinte, cei care vor iniţia un apel în stil vechi nu vor mai fi direcţionaţi automat, însă vor fi informaţi în continuare printr-un mesaj vocal - până la 30 septembrie 2008 - despre modificarea planului de numerotaţie.

Ne puteți urmări și pe Google News