Peste 6.800 de inimi salvate: Un an al vieților schimbate prin operații
- Sanda Frunze
- 22 aprilie 2025, 21:59
Sursa foto: Arhivă/EVZPeste 6800 de persoane au primit o a doua șansă la viață datorită intervențiilor chirurgicale cardiovasculare finanțate din fondurile de asigurare medicală obligatorie. Potrivit Casei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), anul trecut, au fost alocați în acest sens 417 milioane de lei. Astfel, au fost efectuate peste 4900 de intervenții minim-invazive la adulți în cazul infarctului miocardic. De asemenea aproximativ 1900 de operații cardiochirurgicale.
Operațiile au fost realizate în cadrul instituțiilor specializate din țară, inclusiv la Institutul de Cardiologie, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul de Medicină Urgentă. Finanțarea acoperă întreaga gamă de servicii: de la intervenții minim invazive până la operații complexe pe cord deschis.
Importanța asigurării medicale obligatorii
Potrivit CNAM, accesul gratuit la aceste intervenții este posibil doar pentru persoanele asigurate. Programul național de intervenții cardiovasculare este o prioritate strategică pentru sistemul de sănătate, într-o țară în care bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces.

Sursa foto: Ministerul Sănătății
Numărul pacienților operați a crescut constant în ultimii ani, semn că investițiile în sistemul medical își dovedesc eficiența. Autoritățile susțin că vor continua să extindă acest program pentru a acoperi cât mai mulți beneficiari, în special în zonele rurale.
Astfel, au fost efectuate peste 4900 de intervenții minim-invazive la adulți în cazul infarctului miocardic și aproximativ 1900 de operații cardiochirurgicale.
Costul unei operații variază între 55-83 de mii de lei
Doar la Institutul de Cardiologie, anul trecut, au fost efectuate aproximativ 320 de intervenții chirurgicale cardiovasculare. Pentru persoanele asigurate acestea sunt gratuite. Potrivit medicilor, printre primele simptome ale bolilor cardiovasculare se numără dificultățile de respirație, durerile în piept și palpitațiile cardiace.

Sursa foto: Arhivă/EVZ
„Factorii de risc ai unui pacient cardiovascular sunt multipli. Hipertensiunea, fumatul, un mod nesănătos de viață. Acestea cam sunt. Obezitatea, diabetul zaharat. Din păcate, istoricul ultimilor ani vorbește despre faptul că bolile cardiovasculare întineresc”, a explicat Oxana Priscu, medic cardiolog.
Potrivit CNAM, costul unui caz tratat variază de la aproximativ 55 de mii de lei per operație minim-invazivă la adulți până la 83 de mii de lei în cazul intervențiilor cardiochirurgicale.