Peste 56 de morţi, în trei accidente rutiere produse în China

Peste 56 de morţi, în trei accidente rutiere produse în China

Cel puţin 56 de persoane şi-au pierdut viaţa aseară în trei accidente rutiere grave produse în China, într-unul fiind implicat un autocar care s-a răsturnat în urma coliziunii cu o maşină pe o autostradă în apropiere de portul Tianjin, transmite BBC.

Poliţia chineză a anunţat că autocarul, la bordul căruia se aflau 35 de tineri care şi-au pierdut toţi viaţa în accident, circula cu viteză foarte mare. Alte zece persoane au murit în urma unui accident în lanţ în care au fost implicate 24 de autoturisme pe o autostradă din provincia Anhui, din estul ţării. În provincia Henan, din centrul ţării, 11 pasageri au murit după un camion a lovit în plin o camionetă. Toate cele trei accidente s-au produs în ultima zi a unei vacanţe de o săptămână decretate la nivel naţional. Circa 100.000 de persoane îşi pierd viaţa anual în accidente rutiere în China, alte 500.000 fiind rănite, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Ne puteți urmări și pe Google News