Peste 50.000 de ucraineni au ieșit din nou în stradă la Kiev
- Paul Ciocoiu
- 2 februarie 2014, 16:41
Peste 50.000 de persoane au răspuns apelului lansat de opoziţia din Ucraina şi s-au reunit, astăzi, în centrul capitalei, ocupat de peste două luni de manifestanţi care cer demisia preşedintelui Viktor Ianukovici.
Principalii lideri ai opoziţiei, Vitali Kliciko şi Arseni Iaţeniuk, au fost primiţi cu ovaţii în Piaţa Independenţei din Kiev, anunţă sursa citată.
Cei doi au participat zilele trecute la Conferinţa pentru Securitate de la München, unde au avut mai multe întrevederi cu reprezentanţi ai statelor occidentale şi au atras atenţia asupra pericolului unei intervenţii a armatei ucrainene contra demonstranţilor.
Printre personalităţile cu care au purtat convorbiri reprezentanţii opoziţiei de la Kiev se numără secretarul de stat american, John Kerry, ministrul de externe francez, Laurent Fabius, şi şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, potrivit Agerpres. În timpul unei dezbateri, Vitali Kliciko i-a arătat ministrului ucrainean de Externe, Leonid Kojara, mai multe poze cu manifestanați pro-europeni răniți în urma intervenției brutale a forțelor de ordine. Acesta din urmă a replicat că o parte din demonstranții pro-europeni de la Kiev sunt militanți de extremă dreapta.