Peste 50 de morţi în inundaţiile care au lovit sudul Rusiei

Peste 50 de morţi în inundaţiile care au lovit sudul Rusiei

Inundaţiile masive survenite în urma ploilor torenţiale în regiunea Krasnodarski Krai din sudul Rusiei au provocat moartea a 53 de persoane şi au afectat 13.000 de persoane în ultimele două zile, au anunţat autorităţile ruse.

Inundaţiile au urmat după furtuni violente în regiunea de la Marea Neagră, potrivit poliţiei locale. În districtul Krîmsk au fost descoperite 42 de corpuri, în timp ce nouă persoane au murit la Gelendjik, o staţiune balneară de la Marea Neagră, iar alte două la Novorossiisk, a declarat pentru AFP Igor Jeliabin, un purtător de cuvânt al poliţiei.

În regiunea Gelendjik, peste 22.000 de persoane şi un spital au rămas fără electricitate, iar traficul pe calea ferată Krîmskaia Bakanskaia şi pe artera rutieră Krasnodar-Novorossiisk a fost întrerupt.

Compania care gestionează exportul de petrol rusesc, Transneft, a comunicat că din cauza furtunilor violente a fost blocată activitatea navală în portul Novorossirsk şi exportul de petrol pe Marea Neagră.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Portul Novorossiisk a fost afectat de vânturi, inundaţii şi o alunecare de teren. Am fost nevoiţi să oprim livrările", a declarat purtătorul de cuvânt al Transneft, Igor Diomin, citat de Reuters.

Potrivit unui purtător de cuvânt al portului, au fost reduse volumele de transport iar administraţia portuară a convocat o reuniune de urgenţă.

''Am limitat expedierile. Portul este situat în partea inferioară a oraşului, iar alunecările de teren s-au deplasat spre ea. Ploaia a reînceput", a afirmat Vladimir Sidorov, citat de agenţia Reuters, preluată de Agerpres. Un avion cu ajutoare a fost trimis de la Moscova la Krasnodar.