Peste 4 milioane de euro, furați dintr-un fond de pensii. Printre suspecți sunt și angajați ai unei bănci

Peste 4 milioane de euro, furați dintr-un fond de pensii. Printre suspecți sunt și angajați ai unei bănciPercheziții. Sursa foto: Arhiva EVZ

Doi angajați au unei bănci au reușit să delapideze peste 4 milioane de euro dintr-un fond privat de pensii. Ei au fost ajutați de mai mulți cunoscuți și firme prin intermediul cărora au derulat mai multe tranzacții fictive. Polițiștii au efectuat zeci de percheziții la domiciliile suspecților, iar 80 de persoane vor fi audiate în acest dosar.

Polițiștii au descins joi la zeci de adrese din mai multe județe din țară într-un dosar penal ce vizează o delapidare de peste 4 milioane de euro. Banii dintr-un fond de pensii au ajuns în conturile personale ale doi angajați ai unei bănci și ale complicilor acestora.

80 de persoane la audieri

Oamenii legii au ridicat mai multe documente în urma perchezițiilor, iar 80 de persoane vor fi aduse la audieri. „Astăzi, 30 iunie 2022, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pune în aplicare 48 de mandate de percheziţie domiciliară, 80 de mandate de aducere şi 32 de ordonanţe de ridicare înscrisuri la adrese din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Teleorman, Constanţa, Tulcea, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Vrancea şi Gorj, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de delapidare”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române.

Prejudiciu uriaș

Doi angajați au unei bănci au reușit să tranfere în conturile proprii peste 4 milioane de euro dintr-un fond privat de pensii. Totul cu ajutorul unor cunoscuți și a unor firme prin intermediul cărora s-au făcut mai multe tranzacții fictive.

„La începutul lunii mai 2022, administratorii unui fond privat de pensii, asociat unei unităţi bancare, au sesizat lipsa unor documente justificative pentru operaţiuni de debitare a unor conturi de depozit, în cuantum de aproximativ 22 de milioane de lei.

În urma probatorului administrat a reieşit faptul că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de delapidare (726 acte materiale), complicitate la delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals în declaraţii, fapte ce au fost reţinute în sarcina a 15 persoane fizice, dintre care doi angajaţi din cadrul unei unităţii bancare şi mai multe persoane juridice.

Astfel, s-a reţinut că în perioada 2019-2022, două persoane angajate în cadrul băncii, cu sprijinul unor apropiaţi şi a 7 persoane juridice, şi-ar fi însuşit şi folosit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei, din conturile fondului privat de pensii.

Debitarea conturilor s-ar fi realizat atât prin transfer direct către conturile bănuiţilor şi ale celorlalte persoane fizice, cât şi prin transfer către conturile unor persoane juridice, sub forma unor plăţi pentru achiziţii bunuri ori servicii fictive“, se mai arată în comunicatul de presă.