Peste 1100 de candidați au promovat bacalaureatul în sesiunea suplimentară. Rata ajunge la 79 de procente

Peste 1100 de candidați au promovat bacalaureatul în sesiunea suplimentară. Rata ajunge la 79 de procenteSursa foto: Thomas Heß | Dreamstime.com

Republica Moldova. Sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat s-a încheiat cu rezultate încurajatoare pentru sute de candidați. Potrivit Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, în urma acestei etape, alți 1149 de tineri au reușit să promoveze. Acest lucru înseamnă o rată totală de promovare la nivel național la 79,08%.

Rezultatele preliminare ale sesiunii suplimentare au fost publicate miercuri, 24 iulie 2025, în cele 14 centre de bacalaureat din municipiile Bălți, Cahul, Chișinău, Comrat și Edineț. Candidații își pot consulta notele și testele corectate și online, accesând platforma www.bac.gov.md, cu ajutorul datelor individuale oferite de instituțiile de învățământ.

Bacalaureat

Bacalaureat. Sursă foto: Unsplash

Peste 3100 de candidați au participat la sesiunea suplimentară

În total, s-au înscris 3168 de persoane – adică 64,54% dintre cei 4908 de candidați care nu au promovat examenul în sesiunea de bază sau au lipsit din motive justificate. Printre aceștia se numără 1098 de liceeni, 1183 de elevi din colegii și centre de excelență, 78 de studenți. De asemenea 131 de candidați în regim de externat și 678 de restanțieri din anii precedenți.

Cei mai buni – absolvenții de liceu

Din totalul participanților, 650 de liceeni au promovat (59,19%), 290 de elevi din colegii și centre de excelență (24,51%), 18 studenți (23,07%). Totodată, 55 de candidați în regim de externat (41,98%) și 136 de restanțieri (20,05%).

examen, camere de supraveghere

Sursa foto: Arhivă/EVZ

În urma acestor rezultate, numărul total al celor care au promovat examenul național de bacalaureat în 2025 a ajuns la 14.212. Rata de promovare pe categorii este următoarea. 95,70% pentru absolvenții de liceu (10.954), 62,05% pentru cei din colegii și centre de excelență (2.384), 63,44% pentru studenți (151), 63,75% în regim de externat (248) și 23,09% pentru restanțieri (475).

Contestațiile pot fi depuse până joi, 25 iulie

Candidații pot vizualiza lucrările și notele în perioada 24–25 iulie, folosind platforma www.bac.gov.md. Tot în aceste două zile, între orele 09:00 și 18:00, pot fi depuse contestațiile în centrele unde s-au susținut probele. Acestea vor fi analizate în intervalul 26–28 iulie. Rezultatele finale ale sesiunii vor fi făcute publice luni, 29 iulie 2025.