Peste 7000 de navigatori din cei 20.500 înregistrați își petrec sărbătorile de iarnă departe de familii, în voiaje internaționale. La fel și peste 3000 de personal navigant auxiliar din cei 9000 existenți. În 2018, Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN) și fililala română a Federației Internaționale al Transportatorilor (ITF) au ajutat sute de marinari aflați în situații dificile, reușind să îi salveze sau să recupereze, pentru ei, salariile neplătite de armatori.
Pentru SLN, anul 2018 a fost altfel decât ceilalți, destul de bogat în activăți care le-au adus destl de multe satisfacții, potrivit liderului Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu. Au avut mai multe inițiative legislative în sprijinul navigatorilor români, participând, împreună cu Universitatea Maritimă Constanța și mai multe organizații de prestigiu, la un proiect european privind reorganizarea învățământului de marină din Europa. SLN a făcut propuneri și la Legea Off Shore în sensul de a avea angajați și lucrători români pe platformele de extracție din Marea Neagră.
Au fost însă și foarte multe probleme grave, vizând salarii neplătite cu lunile, abandonarea navigatorilor, accidente de muncă, îmbolnăviri, răpiri, pentru care s-a cerut ajutorul SLN în 2018. Adrian Mihălcioiu declară că SLN a preluat peste 350 de cazuri ale navigatorilor și a acordat asistență, lor și familiilor lor, pentru rezolvarea problemelor, recuperând aproape 500.000 de dolari. Cele mai dese probleme intâlnite au fost neplata salariilor, accidente, decese, dispariții, răpiri in zona Golfului Guineea, Nigeria etc, au spus reprezentanții SLN la bilanțul activității pe 2018.
Peste 600 de navigatori au apelat la informarea gratuită oferita de SLN pe parcursul anului 2018, cu peste 200 mai mulți decât în anul 2017, “ceea ce arată că acest proiect de informare de-a lungul anilor este considerat util de tot mai multi navigatori. Activitatea Inspectoratului ITF a fost una bună. S-au inspectat peste 100 de nave iar bilanțul a fost unul pozitiv. S-au recuperat, pentru navigatorii străini care au ajuns cu probleme în porturile maritime românești, suma de aproape 850.000 de dolari. Cele mai multe problemeau vizat neplata salariilor, salarii sub minimul 1050 dolari/lună, lipsa contractelor ITF în cazul navelor sub pavilion de complezență sau a contractelor colective de muncă in cazul navelor sub pavilioane naționale.
Conlucrarea SLN cu departamentul Port State Control (PSC) din cadrul Autorității Navale Române a fost una bună și corectă, susține Adrian Mihălcioiu. Nerespectarea MLC 2006 (condițiile de muncă la bordul navelor) a stat la baza mai multor plângeri către PSC România luându-se măsuri de reținere a navelor respective de către inspectorii PSC. Aceste acțiuni de reținere a navelor s-au finalizat cu remedierea problemelor găsite la nave de către armatori în proporție de 100%, concluzionează Comitetul Executiv al Sindicatului Liber al Navigatorilor format din Adrian Mihălcioiu, Aurel Stoica și Costică Stici.