Pesta porcină africană (PPA) a fost confirmată vineri seara la un porc dintr-o gospodărie situată la periferia localităţii Rusăneşti din judeţul Olt.
"În data de 23.11.2018, a fost confirmată prezenţa virusului Pestei Porcine Africane (PPA) la un porc dintr-o gospodărie situată la periferia localităţii Rusăneşti din judeţul Olt. Această localitate se află la aproximativ 3 kilometri de graniţa cu judeţul Teleorman, în apropierea zonei unde au confirmate cazuri de PPA la mistreţi. Din datele preliminare ale anchetei, aflate în desfăşurare, a reieşit că proprietarul porcului diagnosticat cu PPA are o stână în apropierea judeţului Teleorman, unde, pe perioada verii a crescut şi porci", precizează Autoritatea veterinară într-un comunicat
Conform datelor centralizate vineri de ANSVSA, pesta porcină africană evoluează în 289 de localităţi din 17 judeţe, cu un număr de 1.108 focare (dintre care 16 în exploataţii comerciale) şi 234 de cazuri la mistreţi.
Până în prezent, au fost eliminaţi, în total, 361.132 de porci afectaţi de boală, 7.930 de proprietari au fost despăgubiţi iar valoarea totală a plăţilor este de aproximativ 205,581 milioane de lei.
Pe de altă parte, au fost stinse 5 focare în judeţul Satu Mare şi singurul focar din judeţul Dâmboviţa, iar unitatea de procesare a cărnii aparţinând societăţii S.C. Carniprod SRL şi-a reluat activitatea, în data de 14 august 2018.
Cele mai multe focare sunt în continuare judeţele Tulcea - 570, dintre care 5 focare la exploataţii comerciale şi un focar, la o exploataţie de tip A şi 74 de cazuri la mistreţi), în Ialomiţa - 125 de focare în gospodăriile populaţiei şi 33 de cazuri la mistreţi, în Brăila - 114 focare, dintre care 9 focare la exploataţii comerciale şi două cazuri la mistreţi, în Călăraşi - 95 de focare, unul la o exploataţie comercială şi 24 cazuri la mistreţi, iar în Constanţa - 87 de focare în gospodăriile populaţiei şi trei cazuri la mistreţi.
Prezenţei virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.