După ce până acum susțineau că mistreții au adus pesta porcină africană în România, reprezentanții autorităților susțin, acum, că virusul ucigaș a fost depistat și în produse alimentare introduse, ilegal, prin vamă.
Afirmația aparține ministrului Agriculturii Petre Daea care a spus, miercuri seara, că ancheta epidemiologică a arătat că virusul a intrat în țară prin intermediul unor animale care nu au fost supuse controlului veterinar. „S-a intrat prin trafic ilegal de produse, iar noi am identificat produse gospodăreşti necertificate sanitar-veterinar care aveau pesta porcina africană, introduse ilegal în România. Au fost introduse ilegal prin vamă, nedeclarate”, a declarat, la rândul lui, președintele ANSVSA, Geronimo Brănescu. Față de acest aspect, secretarul de stat în MAI, dr. Raed Arafat, a precizat că au fost deschise dosare penale pentru cei care au introdus ilegal în ţară produse din carne infectate cu pesta porcină.
Geronimo Brănescu a afirmat că „România și Europa se confruntă cu cea mai gravă criză a animalelor de după Al doilea Război Mondial”. Acesta a prezentat și situaţia la zi, spunând că au fost confirmate două noi focare în localitatea Tunari, din Judeţul Ilfov. Oficialul ANSVSA a adăugat că, în acest moment, sunt afectate zece judeţe și că au fost eliminaţi 123.412 porci. Tulcea este cel mai afectat judeţ. Sunt 544 de focare, dintre care 500 pe lângă gospodariile populaţiei.
ANSVSA: informările de la SRI sunt clasificate
Într-un răspuns adresat redacției, la solicitarea „Evenimentul zilei”, ANSVSA nu a negat dar nici nu a infirmat faptul că a primit de la SRI informări legate de pericolul care îl reprezintă pesta porcină africană. „Informațiile solicitate se exceptează de la accesul liber al cetățenilor din Legea nr.544/2001 privind liberal acces la informații de interes public”. ANSVSA consideră că acele informări sunt „din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit legii”. Așa cum am dezvăluit, în premieră, serviciul secret a informat, încă din anul 2016, factorii responsabili, de la Guvern, ministere, prefecturi și consilii județene despre pericolul răspândirii virusului mortal în țara nostr