„Ciuma porcilor”, Pesta porcină africană care afectează România este în atenția Comisiei Europene din anul 2015. Comisarul European pentru Agricultură, Phil Hogan a transmis europarlamentarului Laurențiu Rebega că măsurile implementate de România pentru monitorizarea și eradicarea acestui virus sunt susținute financiar de UE, încă de acum trei ani, iar ajutoarele de urgență pentru fermieri trebuie stabilite de autoritățile române.
Măsurile implementate de România pentru monitorizarea și eradicarea Pestei Porcine Africane sunt deja susținute financiar de UE încă din 2015, printr-un program veterinar multianual completat de finanțarea de urgență, în baza dispozițiilor Regulamentului 652/201, se arată într-un răspuns transmis de Comisarul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan la solicitarea europarlamentarului Laurențiu Rebega.
„În timp ce este de o importanță deosebită ca cerințele de monitorizare și biosecuritate să fie respectate și răspândirea bolii limitată, autoritățile române trebuie, de asemenea, să reflecteze la posibilitățile de finanțare din cadrul programului pentru dezvoltare rurală pentru a dezvolta măsuri sustenabile, de lungă durată pentru îmbunătățirea biosecurității în exploatațiile de porcine din România”, a precizat Phil Hogan.
Acesta amintește și despre posibilitatea pe care autoritățile române o au „de a explora cadrul ajutoarelor de stat axate pe prevenirea, controlarea și eradicarea Pestei Porcine Africane”.
În context, Laurențiu Rebega a comunicat că, în cazul pestei porcine, „miza este uriașă: dacă epidemia se extinde dincolo de un anumit prag, România va trebui să-și sacrifice toate animalele, iar fermierii nu vor mai putea crește porci timp de zece ani!”.
ANSVSA a transmis că, la mijlocul lunii august, numărul focarelor de pestă porcină africană a ajuns la 677. Acestea se află în 132 de localităţi din opt judeţe: Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Galaţi.
„În calitate de europarlamentar, am luat o poziție hotărâtă, cerând tuturor factorilor de răspundere măsuri urgente și extraordinare. Am solicitat, de asemenea, sprijin din partea Comisiei Europene, adresând, în acest sens, o scrisoare oficială comisarului pentru agricultură, Phil Hogan. Răspunsul primit, pe care-l anexez, poate fi rezumat așa: există mecanisme de sprijin, dar efortul trebuie făcut de către autoritățile române”, a precizat Rebega.
În opinia europarlamentarului, Ministerul Agriculturii și ANSVSA comunică insuficient pe această temă. „În această perioadă, fiecare jurnal de știri ar trebui să cuprindă informații despre extinderea sau lichidarea focarelor și despre măsurile luate. Cetățenii ar trebui să fie informați și instruiți cu privire la deplasările în zonele afectate”, a adăugat Rebega.
El spune că a discutat zilele acestea cu fermieri și procesatori din județele afectate. „Starea de spirit este foarte proastă, la limita revoltei. Oamenii care și-au sacrificat animalele nu au primit decât în foarte mică parte despăgubirile promise. Mai mult, se raportează situații în care oamenii sunt obligați să sacrifice animale în localități unde nu s-au făcut analize și unde nu sunt semne de îmbolnăvire”, a mai transmis europarlamentarul.