Pesedistul Cătălin Ivan sare în APĂRAREA lui Grindeanu: „EXCLUDEREA votată în CEx este ABUZIVĂ!”

Pesedistul Cătălin Ivan sare în APĂRAREA lui Grindeanu: „EXCLUDEREA votată în CEx este ABUZIVĂ!”

Sorin Grindeanu este membru PSD, dincolo de orice „decizie abuzivă” a Comitetului Executiv Naţional al PSD, pentru că, potrivit Statutului partidului, numai organizaţia din care face parte îi poate retrage acest drept, a afirmat vineri europarlamentarul PSD Cătălin Ivan.

"Sorin Grindeanu, conform Statutului Partidului Social Democrat din România înregistrat la tribunal şi cu valoare de lege, este membru de partid, dincolo de orice decizie abuzivă a Cex-ului. Dragnea îi poate lua funcţiile, poate cere sancţionarea lui... orice, mai puţin statutul de membru de partid", a precizat Ivan într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, doar organizaţia de bază îi poate retrage acest drept lui Sorin Grindeanu, ceea ce nu s-a întâmplat.

"Şi, din câte am aflat, Organizaţia PSD Timiş, nu doar cea locală de care aparţine, îl susţine pe Sorin Grindeanu în totalitate. Deci, domnule Liviu Dragnea, puteţi avea dorinţe de tot felul acasă la dumneavoastră, pe moşie. Pot să vă placă unii şi să vă displacă alţii. La partid trebuie să respectaţi legea, adică Statutul. Sorin Grindeanu este membru cu acte în regulă. Era să uit, sunt cu cotizaţia la zi la Organizaţia PSD Iaşi, deşi aţi declarat public că nu mai sunt membru din 2015", a mai spus Cătălin Ivan, citat de Agerpres.

Conducerea PSD a votat, joi, pentru excluderea premierului Sorin Grindeanu din partid şi pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional.