Pescador turcesc urmărit cu focuri de armă de echipajele Gărzii de Coastă, în apele Mării Negre. Trei marinari turci, răniți

Trei marinari de pe un pescador turcesc prins la braconat în apele Marii Negre au fost răniți de polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă române care au folosit armamentul din dotare pentru oprirea navei. Potrivit presei din Turcia echipajul a reușit să scape și să se refugieze într-un port turcesc.

Vestea incidentului din Marea Neagră vine din presa turcă nu de la Poliția de Frontieră. Jurnaliștii din Turcia au informat, ieri, că Garda de Coastă română a deschis focul asupra unei ambarcațiuni de pescuit turcești folosind gloanțe de cauciuc dar și gloanțe reale. Trei  pescari au fost  loviți de gloanțe, iar nava a fost avariată. Pescarii au afirmat că atacul a fost efectuat în apele teritoriale internaționale, atacul fiind filmat cu telefonul mobil. Incidentul a avut loc în 20 februarie, la aproximativ 50 de mile în afara României.

 

Barca de pescuit de 14 metri numită "Ostik Șenol", care plecase din zona provinciei Ordu, a fost urmărită de echipele Gărzii de Coastă din România în apele teritoriale internaționale, se precizează în articol. Echipajele Gărzii de Coastă le-ar fi cerut să oprească dar pescadorul nu a răspuns, polițiștii de frontieră deschizând focul folosind gloanțe de plastic și gloanțe reale. Braconierii s-au speriat și, prin radio, au chemat ajutoare. Un glonțul de plastic l-a lovit pe căpitanul Serdal Memiș iar marinarul Samet Demir a fost rănit la mână de un glonț real.  După un timp, echipele Pază de Coastă din România s-au retras. Ambarcațiunea a fost fost de gloanțe. Echipajul, format din opt persoane s-a intors la Istanbul.