„Personajul“ SIE criticat de Băsescu se poate întoarce la serviciu

Fostul colonel în Serviciul de Informaţii Externe (SIE) Ionel Dragomir va fi repus în funcţie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

Şi asta după ce, miercuri seara, Secţia de contencios administrativ-fiscal a instanţei s-a pronunţat favorabil cererii acestuia, anulând astfel hotărârea SIE, care îl trecuse în rezervă. Decizia Curţii de Apel nu este una definitivă, putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile.

La aflarea deciziei, Dragomir a salutat curajul judecătorilor, dar şi pe al colegilor săi din cadrul Serviciului de Informaţii Externe, care au depus mărturie în faţa instanţei. „Este un prim pas înainte în aflarea adevărului în criza ostaticilor din Irak. Dacă va dori, justiţia va putea identifica adevărata faţă a lucrurilor“, a declarat acesta.

Ionel Dragomir a solicitat instanţei, la începutul anului 2006, anularea ordinului directorului SIE Gheorghe Fulga, emis în noiembrie 2005, prin care era trecut în rezervă. În plângerea respectivă, Dragomir susţinea că a fost eliberat din funcţie „ilegal“ şi „abuziv“ şi că adevăratul motiv al demiterii sale a fost faptul că a făcut demersuri pentru demascarea faptelor de corupţie din SIE. Numele lui Dragomir apărea în presa centrală în iunie 2005. Atunci, Traian Băsescu făcea o dezvăluire din dosarul secret al eliberării celor trei ziarişti. Şeful statului îl pomenea pe fostul colonel SIE, afirmând că „a existat un personaj care, în timpul crizei, a intoxicat şi scurtcircuitat negocierile“.