Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de strategie pentru persoanele cu dizabilități despre care organizațiile nonguvernamentale din domeniu sunt că e o „simplă teorie, nimic clar și concret”
„De 25 de ani semnalăm tot felul de probleme ale persoanelor cu handicap, dar situația acestor oameni rămâne aceeași. N-avem servicii sociale, n-avem indemnizații, n-avem nici măcar căi de acces”, enumeră Ion Lică, președintele Asociației de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România (ASCHFR) șirul problemelor. În schimb, mai spune el, Ministerul Muncii a găsit de cuviință să elaboreze încă o strategie pe care nu a discutat-o cu partenerii și care conține “multă teorie, dar nimic clar și concret”, făcând referire la strategia națională O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități 2015-2020 pusă în dezbatere publică. Deși în strategie se specifică faptul că toți actorii implicați au fost consultați, mai multe organizații guvernamentale cu vechime în domeniu printre care și cea enumerată mai sus, au adresat o scrisoare deschisă ministrului Muncii, Rovana Plumb, în care i se reproșează lipsa de dialog. În plus, această strategie a avut ca termen limită pentru depunerea propunerilor și observațiilor până pe 7 ianuarie în condițiile în care a fost pusă pe site pe 29 decembrie 2014. Un singur centru în 20 de ani Principalele reproșuri ale ong-urilor sunt legate de lipsa termenelor concrete de punere în practică a intențiilor enumerate în strategie și a sancțiunilor în cazul nerespectării acestor termene. “De 20 de ani există în București un singur centru unde părinții care au copii imobilizați în scaunul cu rotile îi pot duce și lăsa pentru câteva ore. A fost făcut de francezi ca model de astfel de centre pentru persoanele cu handicap. De atunci încoace, nu a mai fost făcut niciunul”, mai spune președintele ASCHFR. O altă problemă ar fi lipsa rampelor de acces în blocuri: Sunt familii, multe dintre ele monoparentale care au copii cu handicap. Capul familiei este mama care mai are pe lângă alți copii și unul cu handicap. Dacă locuiește la etajele superioare și vrea să scoată copilul din casă trebuie să-l îl ia în cârcă pentru că nu are altă soluție. Deși avem legi în care se spune că primăria trebuie să asigure locuințe la parter, nu stă nimeni de vorbă cu acești oameni. Nu mai spun că în multe școli nu sunt toalete adaptate sau mobilier. Nu mai vrem filosofii, ci fapte concrete. Nu mai suportăm. Suntem terminați, declară Ion Lică. Locurile de muncă pentru persoanele cu dizabilități există și ele doar în teorie pentru că, în fapt mai spune Lică, statul român nu este pregătit pentru funcționarea unităților protejate. „Nici salariile nu vin la timp” Ionela Tudor din Giurgiu este mama unui adolescent de 16 ani cu grave probleme neuromotorii. Copilul s-a născut prematur și la naștere a avut cîteva atacuri cerebrale în urma cărora a rămas paralizat. Doamna Tudor este divorțată de 10 ani și locuiește într-un apartament de bloc. “Rampa de acces este una foarte mică pe care am construit-o singură cu lopata. Am profitat de ocazie atunci când s-a astfaltat strada și i-am rugat pur și simplu pe muncitori să mă lase să iau asfalt”, povestește Ionela Tudor. Împreună cu fiul său, Ionela Tudor trăiește din salariul său de asistent personal al adolescentului, circa 700 de lei la care se adaugă încă 175 de lei venitul adolescentului (90 de lei pe lună bugetul personal și 84 de lei alocația dublă): „Suntem plătiți cu salariul minim – 650 de lei pe lună. Problema este că din septembrie am tot primit banii cu țârâita, câte 200 de lei pe lună pentru că primăria spune că nu are fonduri”. Ori, mai spune Ionela Tudor, numai materialele sanitare pentru incontinență urinară pe care trebuie să le cumpere pentru copilul său o costă 200 de lei pe lună. La acestea se adaugă alți 100 de lei care se duc pe vitamine și pastilele necesare pentru protecția ficatului sau pansamanetele gastrice și care au fost scoase de pe lista compensatelor. Nici medicamentele pentru epilepsie nu sunt gratuite, ci doar compensate astfel că restul trebuie achitat din buzunar. Pe o lună de iarnă doar factura la întreținere ajunge la 400-500 de lei pe an. În aceste condiții, mama Ionelei Tudor este cea care îi ține cu mâncare adusă cu sacoșa din gospodăria ei de la țară. Cel mai mult o deranjează pe doamna Tudor atitudinea urâtă a autorităților locale față de persoanele cu handicap: „Nu suntem asistați social. 93% din persoanele cu handicap din România sunt îngrijite în familie și doar 7% sunt instituționalizate. Știți cât chletuiește statul cu persoanele instituționalizate? 2.500 de lei pe lună, iar noi nici salariile nu ni le primim la timp”. O strategie care nu schimbă nimic Potrivit dr. Alexandru Lupșa, președintele Fundației Alpha Transilvană, organizație cu 20 de ani de experiență la Târgu Mureș, semnatară a scrisorii deschise către ministrul Muncii, susține că situația persoanelor cu dizabilități din România nu se schimbă cu nimic prin noua strategie. „Nimic din ceea ce se întâmplă în România nu permite integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap: locuri de muncă nu există, legislația obligatorii care ar trebui aplicată în companii nu se execută, iar instituțiile publicer sunt inaccesibile în continuare pentru această categorie de persoane”, explică dr. Lupșa. La primăria din Târgu Mureș, de exemplu, o persoană cu handicap trebuie luată în brațe și cărată până la etajul 2, exemplifică acesta. Potrivit site-ului Ministerului Muncii, data până la care organizațiile nonguvernamentale puteau să trimită observații și propuneri era 7 ianuarie, în condițiile în care strategia a fost postată pe 29 decembrie 2014. "În 29.12.2014 au fost puse în dezbatere publică pe site-ul ministerului trei strategii naţionale aferente perioadei 2015-2020. Singura strategie naţională căreia i s-au acordat pentru dezbatere publică doar 10 zile calendaristice, fără a se ţine cont că este perioada de sărbători cu zile libere şi weekend, a fost strategia la care facem referire. Asta pentru un document care urmează a afecta în următorii cinci ani viaţa a peste 700.000 de persoane cu dizabilităţi şi a familiilor acestora!", se arată în scrisoare deschisă a organizațiilor nonguvernamentale. Deși li s-a cerut un punct de vedere referitor la termenul foarte scurt de discuții pe marginea strategiei și la propunerile primite, reprezentanții instituției nu au făcut niciun comentariu.