”Perlă” de la examenul de la examenul de capacitate: vacile sunt subordonate omului, iar talanga e subordonată vacii

Sursa foto: Arhiva EVZ

În fiecare an, în această perioadă elevii care au absolvit clasa a opta susțin examenul de capacitate la limba și literatura română. Profesorii corectori au adunat și în acest o serie de ”perle” scrise de elevi la rezolvarea subiectelor.

Unul dintre elevii români care a susținut examenul la limba română, a rezolvat unul dintre subiectele de gramatică într-o manieră proprie.

„Vacile sunt subordonate omului, iar talanga e subordonată vacii”, a scris elevul atunci când a rezolvat subiectul cu numărul șapte, prin care se cerea ”prezentarea unui element comun” din două texte.

Un alt elev care a avut de conjugat verbul ”a face” la modul imperativ negativ, iar mai apoi să plaseze pronumele ”ea”, ca un complement prepozițional, a oferit o rezolvare care a fost scrisă în caietul cu perle ale profesorilor corectori.

”Nu face pe ea!”, a scris elevul în încercarea de a oferi un răspuns care să fie notat cu un punctaj maxim.

Candidații din acest an au avut de rezolvat și un subiect, care să aibă maxim 100 de cuvinte, despre importanța respectării regulilor.

”Foarte, foarte importante sunt regulile. Ce ne-am face fără ele? Fără reguli, ar fi lupte și războaie! Și chiar sunt!”, a scris un alt elev.

Elevii scriu urât și foarte puțin

În acest an, profesorii care au participat la corectarea testelor la limba română au avut de-a face cu foarte mulți candidați care au scris urât.

Dascălii susțin că acest fapt se datorează tehnologiei care a ”invadat” în special tânăra generație, care nu mai citește, scriu foarte puțin și foarte urât.

În acest an, ortografia și modul de prezentare a lucrării de examen au contat mai puțin, probabil pentru a nu le strica mediile eleviilor. Din acest motiv, în regulamentul de examen s-a decis ca ortografia și scrisul să fie notate cu cinci puncte din totalul de 100.

”În ultimii ani, pentru elevii care dau acest examen devine tot mai neclar rostul cratimei, al virgulei și chiar al punctului la final de propoziție. Așa că și standardele Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație au scăzut. Până acum, respectarea regulilor de ortografie și punctuație avea în barem 10 puncte din 100. Acum valorează 4. Adică un elev care face nenumărate greșeli de scriere, dar rezolvă corect subiectele, poate lua 9,60. Desigur, e puțin probabil ca un elev să nu-și scrie numele cu literă mare, dar să știe perfect gramatică și literatură”, susțin cei de la Pro Tv.