Pericolul ascuns din frizerie. Medicii și frizerii au spus că există o boală extrem de periculoasă și că multe persoane s-au îmbolnăvit. Este vorba de pecingine, o afecțiune a scalpului asociată cu locuitorii săraci din epoca victoriană, denumită și „boala săracilor”. Pecinginea este o ciupercă a pielii, contagioasă și care poate provoca desfigurări. Aceasta se transmite prin contactul cu pielea și afectează între 10 și 20% din populație, în special copiii.
Pericolul ascuns din frizerie
Frizerii sunt de părere că numărul celor care au pecingine a crescut pentru că tot mai mulți bărbați aleg tunsorile tip skin fade – unde părțile laterale sunt rase scurt, iar partea de sus este mai lungă. Această afecțiune se poate transmite și prin obiecte infectate, cum ar fi așternuturile, pieptenii și prosoapele.
Mike Taylor, proprietarul unei academii de formare în frizerie în Poole, Dorset, Marea Britanie, a spus că a observat foarte multe cazuri de acest fel în ultimul timp. Acesta consideră că saloanele mai ieftine nu își igienizează echipamentele în mod corespunzător și că multe persoane riscă să se îmbolnăvească.
„Aș spune că 70-80% dintre clienții care vin cer tunsori de tip skin fade. Pentru a obține acest efect, trebuie să folosești mașina de ras cu folie, dar problema este că aceasta colectează părul și trebuie curățată temeinic”, a spus Taylor.
Simptomele acestei afecțiuni
Cei care au această afecțiune se confruntă cu mâncărime, o zonă solzoasă în formă de inel, apariția unor mici umflături care variază în culoare roșu pe pielea deschisă sau roșiatic, maro sau gri pe pielea închisă. Alte semne importante includ inele de piele ușor ridicate care se extind sau o pată plată rotundă de piele care provoacă mâncărime.
Cum se tratează infecția fungică
Infecția fungică este tratată de obiecei cu medicamente antifungice disponibile pe bază de rețetă.Dr. James O’Donovan, medic și membru al grupului tehnic al Organizației Mondiale a Sănătății, le-a recomdat oamenilor să evite împărțirea „pieptenilor, pălăriilor, periilor de păr, prosoapelor și fețelor de pernă cu alte persoane”. El a explicat că acest lucru este important „deoarece ciuperca poate supraviețui o perioadă lungă de timp”.
În cazul în care un copil este afectat, „alți membri ai familiei ar trebui examinați de un medic și tratați. Uneori, este mai bine ca întreaga familie să fie tratată cu un șampon antifungic medicamentos de două ori pe săptămână, timp de patru săptămâni, indiferent dacă o infecție fungică este confirmată sau nu”.