PERICOL PUBLIC! Maidanezii au atacat 4 oameni în 3 săptămâni. Două fete MUȘCATE azi la Universitate
- Georgeta Petrovici
- 17 ianuarie 2014, 12:53
Maidanezii de pe străzile Timișoarei continuă seria atacurilor. În trei săptămâni au atacat patru persoane, prima victimă fiind mușcată pe 80% din suprafața corpului. Astăzi două fete au fost mușcate la Universitate.
În această dimineață, două tinere au fost mușcate de o haită de câini, într-un interval de doar o jumătate de oră, de data aceasta, în zona Universității de Vest din Timișoara. Victimele au ajuns imediat la spital unde li s-au acordat primele îngrijiri medicale. Una dintre tinere are 25 de ani și a fost atacată în stația RATT, vizavi de clădirea Universității de pe Bulevardul Vasile Pârvan. Tânăra a încercat să fugă, dar câinii au înconjurat-o și au mușcat-o. Norocul tinerei a fost că mai mulți trecători i-au sărit în ajutor și au sunat la 112. Timișoreanca a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul Județean, iar apoi a fost trimisă la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” pentru a-i fi administrat vaccinul antirabic. “În total, două tinere au fost mușcate de câini, astăzi, în zona Universității de Vest, și au ajuns la noi ca să le facem vaccinul. Nu au suferit răni grave, ci doar mici înțepături, probabil că au fost mușcate de aceiași câini”, a declarat Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. ( sursă foto: Pressalert)