O cisterna cu acid sulfuric înmatriculată în Bulgaria s-a ciocnit, în localitatea Vadu Lat din județul Giurgiu, cu un microbuz în care se aflau șapte persoane.
În urma acestui accident o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În microbuz se aflau șapte persoane, dintre care una singură a avut nevoie de îngrijiri medicale. Victima, cu leziuni la picioare a fost transportată la spital înainte de sosirea pompierilor,.
In autocisternă se afla doar șoferul, dar acesta nu a avut nevoie de îngrijiri.
„Din informațiile pe care le avem, se pare că cisterna transporta acid sulfuric, fără ca partea din spate a acesteia să fie afectată. Autocisterna este înmatriculată în Bulgaria, iar microbuzul în România. Echipajul nostru a intervenit pentru asigurarea măsurilor PSI și curățarea carosabilului”, au declarat reprezentanții ISU.