Un pod construit pentru CFR creează un pericol imens pentru șoferii care circulă pe DN1. Construcția leagă Câmpina de Poiana Câmpina, dar este nesigură, iar circulația pe tronson a fost oprită încă din anul 2013.
Unul dintre pilonii podului CFR din Prahova care traversează DN1 stă pe un bloc de sare, afundându-se din ce în ce mai mult și periclitând siguranța șoferilor. Construcția datează din 1974 și, conform primarului din Poiana Câmpina, Alin Moldoveanu, nu se mai poate face nimic pentru a consolida pilonul din mijlocul drumului, care stă pe blocul de sare, acesta reprezentând un real pericol, transmite Mediafax.
„Încă din 2013 am făcut demersuri către CFR, atunci când s-au făcut primele constatări. Au constatat că se află pe un filon de sare şi s-a interzis circulaţia pe el, din septembrie 2013. De atunci, lunar, până în mai anul acesta, în fiecare lună s-au făcut măsurători optice, milimetrice, în aşa fel încât să-l ţină sub observaţie. De la sfârşitul lunii trecute, din două în două săptămâni au început să facă aceste măsurători. Este un mare pericol pentru circulaţia rutieră (….) El nu se mai poate repara, sub nicio formă”, a afirmat Moldoveanu.
Pentru șeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Prahova, Gelu Paraschiv, discuția rămâne deschisă, urmând să se ia o decizie cu privire la consolidarea sau dezafectarea construcției.
„Pericolul este controlat, este adevărat că este o etapă în care construcţia nu mai corespunde sută la sută. Noi am efectuat un control în 2015, am dispus o expetriză, am dispus să fie urmărită starea tehnică. După ultima verificare, în 2018, secţia a înaintat către Bucureşti o situaţie, urmează să se decidă dacă se consolidează sau se dezafectează. Important e să se ia măsuri să fie în siguranţă circulaţia pe DN1”, a subliniat Paraschiv.
Problemele nu sunt noi. Primele semnale de alarmă au apărut acum mai bine de 30 de ani, în 1985.