PERICOL DE EXPLOZIE la Moinești: 160 de oameni au fost evacuați
- Silvana Chiujdea
- 19 august 2014, 21:40
Patru blocuri din Moineşti, Bacău, au fost evacuate din cauza pericolului de explozii la o sondă de extracţie a gazelor, casată în urmă cu 28 de ani. Cei 160 de locatari au fost scoși din locuinţe, marţi, deoarece măsurătorile au arătat că există o concentraţie "destul de mare" de gaze.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, cele 160 de persoane au fost de acord să fie evacuate, pentru ca societatea care deţine sonda casată în anul 1986 să poată efectua lucrări pentru evacuarea controlată a gazelor, ceea ce va duce la înlăturarea pericolului de explozie, transmite Mediafax.
Un număr de 33 de persoane din cele evacuate au fost cazate la un hotel din Bacău, la dispoziţia acestora fiind puse trei microbuze cu care să facă naveta până la Moineşti, în timp ce restul locatarilor au mers la rude pentru cel puţin 48 de ore, perioadă cât se estimează că vor dura lucrările la sonda de extracţie a gazelor.
"Sonda, închisă de 28 de ani, aflată la o distanţă de aproximativ 50 de metri de blocurile de locuinţe care au fost evacuate, este monitorizată de două luni, constatându-se, în urma măsurătorilor, că există o concentraţie destul de mare de gaze. În aceste condiţii, există pericolul migraţiei gazelor prin scoarţă spre blocuri, solul fiind foarte poros. De aceea, operatorul economic care deţine sonda a decis să monteze un coş de captare pentru evacuarea controlată a gazelor şi astfel acestea să nu se mai infiltreze prin sol", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.