Percheziții la Primăria Chiajna. Noi suspiciuni de corupție

Percheziții la Primăria Chiajna. Noi suspiciuni de corupție DNA. Sursa foto: Facebook

Procurorii DNA au descins la sediul Primăriei Chiajna și  la mai multe sedii de societăți comerciale. De asemenea, se fac verificări  și la o școală dată recent în folosință din satul Dudu, de unde ar fi fost ridicate mai multe documente, transmite Antena3 CNN.

Conform  sursei citate, există suspiciuni de fapte de corupție legate de modalitatea prin care a fost achiziționat terenul pe care s-a construit școala.

Percheziții DNA la Primăria Chiajna. Noi suspiciuni de mită

Poliție

Poliția Română. Sursă foto: Arhiva EVZ

Nu este pentru prima dată când procurorii anticorupție descind la Primăria Chiajna. Edilul comunei Chiajna, Mircea Minea, a fost trimis în judecată  pentru abuz în serviciu. Anchetatorii îl acuză că a investit ilegal nouîmilioane de euro în clubul de fotbal Concordia Chiajna.

Potrivit procurorilor anticorupție, în cadrul clubului de fotbal respectiv, Minea a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director (aceasta din urmă, până la data de 14 ianuarie 2015).

Ne puteți urmări și pe Google News

Suspiciuni de corupție la Primăria Chiajna

„În perioada 2007 – 2021, inculpatul Minea Mircea, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că ar fi încheiat cu un club de fotbal mai multe contracte de finanțare nerambursabilă și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive, ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanțial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă și 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piață și fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfășurării unor proceduri de licitație publică”, transmitea DNA, la acea vreme.Conform legii administrației publice, primăriile dau avizele necesare construirii unităților școlare, iar consiliile locale gestionează fondurile necesare pentru funcționarea școlilor.