Percheziții la o companie legată de generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă
- Iulia Moraru
- 19 iulie 2024, 12:14
București. Percheziții sunt în desfășurare vineri dimineața la o companie de energie condusă de un asociat de afaceri al lui Liviu Dragnea. Se pare că o subsidiară a acesteia ar fi încheiat un contract de consultanță cu firmele asociate generalilor Florian Coldea și Dumitru Dumbravă.
Firma ar fi transferat mai mult de 200.000 de euro pentru servicii de consultanță către o firmă asociată cu generalii SRI. Perchezițiile au loc în opt locații diferite.
Firma lui Florian Coldea a încasat un milion de lei în tranșe
DNA ar fi descoperit că una dintre companiile asociate cu grupul energetic Romelectro – SC Multigrup Activ Distribution SRL – ar fi efectuat plăți pentru „servicii de consultanță” către SC Strategic Sys SRL, firmă deținută de Florian Coldea și Dumitru Cocoru.
Aceste plăți, realizate pe parcursul anului 2023, ar fi totalizat peste un milion de lei, echivalentul a mai mult de 220.000 de euro, și ar fi fost făcute în mai multe tranșe.
Cifră de afaceri de peste un milion de euro
SC Strategic Sys SRL a fost înființată în 2020, avându-i ca asociați pe Florian Coldea și Dumitru Cocoru. Administrarea societății este asigurată de Cocoru, fost director adjunct al SRI.
În 2023, compania deținută de Coldea și Cocoru a raportat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro și un profit net de 967.428 de euro. În același an, societatea a avut patru angajați declarați la Ministerul Finanțelor.
Legăturile generalilor Florian Coldea și Cocoru cu Liviu Dragnea
Sediul SC Romelectro Investment Development SRL se află în Lacul Tei, nr. 1-3, sector 2, București. Aceeași locație găzduiește și Grupul Romelectro, precum și firma de energie fondată de Liviu Dragnea, fost lider PSD, împreună cu Dănuț Ungureanu, administratorul Romelectro.
Conform informațiilor oficiale, pe 17 noiembrie 2023, Dănuț Ungureanu, administratorul Romelectro, a înființat o firmă de producție de energie electrică împreună cu Liviu Dragnea, fost președinte al PSD, potrivit realitatea.net.