Percheziţie acasă la un adolescent care a intrat înarmat cu un pistol într-un club din Baia Mare

Lucători ai Serviciului Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Maramureş au efectuat o percheziţie la domiciliul unui adolescent de 17 ani din Vişeul de Sus. Ceea ce i-a determinat pe oamenii legii să ia măsura percheziţiei a fost gestul de la sfârşitul săptămânii trecute al tânărului care a intrat înarmat cu un pistol într-un bar din Municipiul Baia Mare.

"Sâmbătă neoapte, unul din bodyguarzii unui club de noapte din Baia Mare a descoperit asupra unui tânăr, care intenţiona să intre în club, o armă letală. Agentul de pază a reuşit doar să-l deposedeze de pistol pe tânăr, acesta din urmă reuşind să fugă. În urma cercetărilor desfăşurate ulterior de  poliţişti, tânărul a fost identificat şi prins duminică dimineaţă.  Percheziţia reprezintă o continuare a activităţilor de investigare şi documentare, în cadrul dosarului penal întocmit tânărului pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor", a declarat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş. Magistraţii Tribunalului Maramureş au hotărât să schimbe măsura arestării la domiciliu, luată iniţial împotriva “pistolarului”, cu cea a arestului preventiv. În momentul de faţă, cercetările privind stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă fapta, dar şi a numărului exact de personae care au fost implicate, alături de tânăr, în incidentul din bar sunt în plină desfăşurare. Pentru fapta sa, tânărul urmează să dea socoteală în faţa Justiţiei. Deocamdată anchetatorii nu au putut afla care a fost motivul pentru care tânărul a intrat înarmat şi ce anume intenţiona să facă, în barul de noapte, cu arma letală.