Vă propunem să trecem în fugă, de la Biblie la diversitate şi apoi la biodiversitate, via francezii de la Kokopelli, ca să ajungem exact în buncărul norvegian.
Cei ce sunt agnostici, atei sau de alte credinţă, sunt rugaţi să sară direct la pasajele următoare. Aşadar. După unii, totul a început cu facerea lumii. Apoi au fost pusele bazele umanităţii. Cam şovin, s-a început cu Adam, apoi din el a fost declinată Eva. La un moment dat, pe scara evoluţiei biblice, şi-a făcut apariţia Noe. Dumnezeu a constatat (şi i-a arătat lui Noe) ce note proaste are omenirea în materie de morală. Cum alte mijloace nu îi erau la îndemână Domnului pentru a aduce poporul ales pe calea cea bună, potopul a fost singura Sa opţiune. Noe, având informaţii dinăuntrul sistemului, a trecut la acţiune. A ales Arca ca singură soluţie de păstrare a diversităţii. Nu am înţeles din Biblie dacă a ales şi plante, seminţe de plante.
Biodiversitate
Am apelat la povestea din Biblie, un recurs care, poate ne spune că biodiversitatea este o problemă veche. Dar şi o problemă contemporană. De la revoluţia industrială încoace, omenirea redefineşte continuu o mare parte a ecosistemului în care trăieşte. Exercităm o presiune destul de mare, prin multe activităţi, spre uniformizare, cu scopul de a fi obţinute câştiguri din producţia de masă. Pentru a vinde unor mase mari de consumatori, răspunsul prin revoluţia industrială a fost standardizarea. Cele două elemente ale modelului sunt productivitatea şi profitul. Însă ce anume sacrificăm pe altarul productivităţii? Diversitatea, unicitatea, consumatorul ca individ, iar în agricultură, sacrificăm diversitatea genetică a speciilor de animale şi a soiurilor de plante. Procesul consumerist se străduie să creeze un consumator unicat căruia să i se furnizeze, în materie de alimentaţie, hrană din cât mai puţine varietăţi. Chiar dacă nu este atât de vizibil, puneţi-vă întrebarea, în calitate de consumatori români, din câte feluri de porci sau de vaci, provine carnea pe care o consumăm sau laptele pe care îl alegem ? Două, trei, patru ? Biodiversitatea genetică se pierde pas cu pas, în ce priveşte plantele care deja au fost selectate de-a lungul a generaţii, înlocuite fiind cu soiuri de productivitate. Sau animale care, deşi sunt adaptate climei şi naturii locale, au fost deja înlocuite de altele mai productive, însă carnea cărora nu are gust atât de bun. Unde este acum porcul de Mangaliţa?
Kokopelli, haiducii lui Noe care salvează seminţe
Am dat de asociaţia Kokopelli, cea care eliberează seminţele, în Franţa, la Tours. La evenimentul Eurogusto 2012, pus la cale de mişcarea Slow Food. Aveau un stand care revărsa magie. Am văzute plicuri cu sute de seminţe ale unor feluri de tomate, a căror existenţă nu aţi crede-o posibilă, dacă nu aţi vedea imaginile lor. Cei de la Kokopelli au pus la cale o mişcare în care te poţi înscrie, ca membru, contra unei cotizaţii. Cu obligaţia de a însămânţa şi de a pune la dispoziţia asociaţiei, seminţele de plante, legume, fructe. Dar numai acele seminţe care au rezultat din procese îndelungate de selecţie ţărănească, nu din laboratoare. Sau seminţele se pot comercializa. Dar seminţele de la ei sunt foarte scumpe, însă de o raritate excepţională, pentru că nu le mai găseşti în România. Acum avem roşii olandeze, de mare productivitate, dar fade. La Kokopelli, încă mai sunt păstrate seminţe de roşii din sute de soiuri. Dacă nu credeţi, verificaţi aici.
Svalbard, buncărul novergian pentru salvarea globală a biodiversităţii
Banca de seminţe norvegiană pusă la dispoziţia omenirii, pleacă de la un principiu simplu, biblic. Dacă se va petrece o catastrofă care ar distruge să zicem, singurele câteva feluri de porumb, sau orez, sau tomate, ce vor exista la aceea vreme, ca rezultat al unei economii consumeriste, omenirea ar avea nevoie să se reîntoarcă la rădăcini. Vor intra specialiştii în buncărul Svalbard şi vor lua de acolo, în funcţie de nevoile lor, seminţe, pentru a cultiva din nou soiurile primordiale. Pentru a reface patrimoniul agricol genetic al omenirii. Căutaţi seminţele martor, la norvegieni: 747.141 de mostre de seminţe, 8.254 taxoni, 4.289 de specii, 820 de genuri din 231 de ţări, 8 continente, de la 47 de instituţii depozitare. Şi România a trimis acolo. Căci Svalbard-Banca Globală de Seminţe este o incintă securizată, aflată pe insula norvegiană Spitzbergen. La 1.300 de kilometri de Polul Nord, construcţia a costat 9 milioane de dolari SUA, finanţată în întregime de guvernul norvegian. Depozitarea seminţelor este gratuită pentru organizaţiile, statele care participante. Operaţiunea este susţinută financiar de guvernul Norvegiei şi de Global Crop Diversity Trust. Această operaţiune primeşte bani şi de la alte guverne, precum şi de la Fundaţia Bill&Melinda Gates. Eei, aşa am ajuns la sfârşitul pledoariei Slow Food în favoarea biodiversităţi, a diversităţii gastronomice, care nu este posibilă dacă susţinem în continuare industrializarea hranei. Ce ne facem deci cu Noe, a fost sau nu vizionar ?