Luni începe anul școlar 2020-2021. Nu prea se știe ce și cum vezi https://www.edu.ro/situa%C8%9Bia-scenariilor-la-nivel-na%C8%9Bional-privind-%C3%AEnceputul-anului-%C8%99colar-2020-2021. Așa că este loc să-mi amintesc cum am început eu anii școlari. Era o mare bucurie, pentru mine. Pe 15 septembrie 1957 am intrat pentru prima dată într-o școală. Era proaspăt văruită, ușile și ferestrele mai miroseau a vopsea. Școală elementară, cu clasele I-IV, vis-à-vis de Liceul Dimitrie Cantemir, pe colțul Viitorului cu Bulevardul Dacia. Școala se baza pe familia Malciolu, niște basarabeni învățați și pricepuți în ale școlii, chiar dacă aveau nume turcesc. Credeam că doar eu știu să scriu și să citesc în clasa I-a A. Dar mai erau trei copii, mai buni ca mine. Fratele și sora Minassian, gemenii Onig și Loretta și micuța roșcovană Nadia Rapapport, fiica cea mai mică a celebrului medic. Prin clasa a III-a armenii au dispărut și apoi și Nadia – au plecat cu familiile lor din țară.

Dar, de fiecare dată când începea anul școlar eu mă bucuram. Pentru manualele pe care le găseam, gratis, pe banca școlară, bine rindeluită și șmirgheluită, doar se mai folosea călimara cu cerneală și tocul cu peniță. Abia așteptam să ajung acasă cu manualele. Câteva zile le citeam pe toate, de la început la sfârșit. Unele erau interesante, îmi aduceau lucruri noi, altele, geografia de exemplu, realizam că eu știu mai multe decât manualul. Mai era un moment interesant la școală când primeam lista de lectură obligatorie și cea facultativă. Niciodată în cei 12 ani de școală nu mi s-a indicat o carte pe care să nu o fi citit mai înainte. Ba, mint, la germană, nu-l citisem pe Goethe. În original!