În urma înregistrărilor apărute în spațiul public, Primăria Municipiului Alba Iulia a realizat o anchetă internă, în paralel cu cea a poliției.

Viceprimarul cu atribuții de primar, Voicu Paul, a declarat că ancheta internă a Primăriei Alba Iulia a fost finalizată luni, 26 august și că cele patru persoane implicate, fiind la prima abatere au primit un avertisment scris și au fost mutate disciplinar la alte creșe din municipiu.

Deși la începutul anchetei erau vizate două persoane, o îngrijitoare și o educatoare, în timpul investigațiilor au mai fost anchetate încă două angajate. Ar fi vorba despre o asistentă medicală și încă o educatoare.

Potrivit lui Voicu Paul, îngrijitoarea a rămas la Creșa numărul 2 din Ampoi, iar cele trei angajate, două educatoare și asistenta medicală a fost mutate la alte creșe din oraș pentru a nu mai lucra împreună.

Reamintim că în spațiul public, în urmă cu două săptămâni au apărut mai multe înregistări realizate la o grupă a Creșei numărul 2, în care o educatoare și o îngrijitoare amenințau și înjurau mai mulți copii.

Înrgistrările au fost realizate de mama unuia dintre copii care a pus în gentuța acestuia un microfon, după ce a sesizat o schimbare în comportamentul băieţelului.

Nu te mai suport deloc, nesimțitule”, „Ești o puturoasă”, „De te ridici de pe saltea, te manânc”, „Când te-ai ridicat, cum te-am rezolvat”, „Urâtul naibii”, „Prostule”, „Măgarul naibii”, „Zăpacitule”, „Lasă piciorul jos, ca o capeți” sunt câteva dintre insultele folosite de educatoare, scrie alba24.ro.

Te-ar putea interesa și: