Pentru prima dată în istoria SUA, mai mult de jumătate din copiii născuți aparțin minorităților etnice și rasiale
- Paul Ciocoiu
- 17 mai 2012, 16:43
Pentru prima dată în istoria SUA, peste jumătate din copiii născuţi aparţin minorităţilor etnice şi rasiale, după decenii întregi de creştere explozivă a imigraţiei, care se află însă în prezent într-un proces de încetinire.
Potrivit unui raport estimativ pe anul 2011, numărul copiilor născuţi în perioada iulie 2010-iulie 2011 care aparţin minorităţilor a fost de circa 2,02 milioane, adică 50,4% din totalul naşterilor din SUA, faţă de 37% în 1990.
Raportul arată, de asemenea, schimbări majore în structura rasială a Statelor Unite şi impactul pe termen lung al unei economii slăbite, care rezultă în prezent într-un număr mai redus de imigranţi hispanici care intră în ţară.
Per ansamblu, populaţia minoritară din SUA se află încă în creştere. Potrivit unui recensământ din 2010, minorităţile au crescut cu 1,9%, până la 114,1 milioane, adică 36,6% din populaţia totală a SUA, datorită imigraţiei intense din anii anteriori, care a adus familii tinere în ţară.
Însă încetinirea recentă a creşterii populaţiilor hispanice şi asiatice pune sub semnul întrebării momentul în care albii nonhispanici vor deveni o minoritate în SUA. Recensământul din 2010 sugera că acest moment ar putea surveni în anul 2040, însă experţii în demografie cred acum că acesta ar putea fi întârziat cu mai mulţi ani.
Ratele anuale de creştere pentru hispanici şi asiatici au scăzut anul trecut la puţin peste 2%, adică aproximativ jumătate din ratele din 2000 şi cele mai mici de peste un deceniu. Rata de creştere a populaţiei negre a rămas constantă, la 1%. Evocând un declin pe termen lung al imigraţiei, experţii în demografie susţin acum că boom-ul demografic al populaţiei hispanice şi-a atins apogeul, potrivit AP, preluată de Agerpres.
Numărul de naşteri a scăzut atât pentru albi, cât şi pentru minorităţi, multe femei amânând conceperea unui copil din cauza crizei economice. Însă scăderea a fost mai accentuată în cazul populaţiei albe, care are o vârstă medie de 42 de ani. Numărul de naşteri de copii albi a scăzut cu 11,4%, faţă de 3,2% în cazul minorităţilor, potrivit lui Kenneth Johnson, un sociolog de la Universitatea New Hampshire.
Şi creşterea populaţiei asiatice a încetinit, de la 4,5% în 2001 la circa 2,2% în 2011. Hispanicii şi asiaticii sunt în continuare grupurile etnice cu cea mai rapidă creştere, reprezentând 16,7% şi, respectiv, 4,8% din populaţia SUA, în timp ce negrii reprezintă circa 12,3% din populaţie, cu o creştere anuală de aproximativ 1%.