Pentru părinţii indignaţi de imaginile din videoclipul "1234": "Bună! Sunt Delia şi nu mă ocup cu educaţia ta!". Raspunsul blondei e GENIAL
- Anca Simionescu
- 6 august 2016, 20:37
Milioane de accesări pentru videoclipul în care artista dansează lasciv cu o păpuşă gonflabilă şi îşi mişcă fesele provocator
De o lună, de când a lansat ultimul ei videoclip, "1234", în care dansează lasciv şi se mişcă provocator în faţa camerelor de filmat, Delia nu mai scapa de scandaluri cu părinţii indignaţi. Acuzată că imaginile deocheate ale artistei ajung la copiii lor, Delia i-a sfătuit pe adulti să le ocupe timpul celor mici cu altceva şi să nu-i mai lase în faţa televizoarelor. Răspunsul cântăreţei este usturator, iar Delia Matache demonstrează nu doar că este cea mai în vogă artistă, ci şi că nu se teme de polemică. Iată ce a publicat ieri Delia pe sereniti.ro, sub titlul de "Gura bate curu", mesaj pe care l-a publicat şi pe pagina sa de Facebook. Între timp, videoclipul melodiei "1,2,3,4" a ajuns la aproape 10 milioane de vizualizări pe Youtube.
"Bună! Sunt Delia şi nu mă ocup cu educaţia ta! Nu-s nici mă-ta, nu-s nici tac-tu, nu-ţi sunt diriginte şi în niciun caz profa de religie! Tu mămico ţine-ţi pruncul «ocupat» ! Ţine-l departe de MTV, de internet şi alte nenorociri care-l pot afecta emoţional pe minorul în cauza. TV-ul nu va intră în casă cu forţă, mami! Scoate cablul, mami! Du-l la teatru, mami! Ai opţiuni destule, mămico! Creşte-ţi odrasla după bunul plac, dar nu da vină, scumpă mama, pe playlistul de la radio! Radioul e opţional, mami! Nu vă ţine nimeni «ostatici» în faţa unui post de muzică. Ştiu că eşti o mama deşteaptă şi echilibrată! Şi tu poţi! Doar tu, mami! E datoria ta! În cazul în care eşti o mămică mai relaxată şi staţi împreună pe TV, explică-i copilului, că ce vede pe sticlă, în clipurile lor (Kanye, Rihanna, Lady Gaga, Beyonce şi chiar Nirvana, Guns, Aerosmith, Die Antword, Prince, Prodigy, David Bowie, Marylin Manson, Metallica) nu trebuie să şi facă! Să nu lingă cruci ca-n clipurile Madonnei, mami! Pentru că da, ştim, Madonna e o nenorocită!!!", a fost replica artistei.
"În cazul meu, nu pot spune că am ce să cenzurez în «uşor iubitul meu că se rupe patul!» Nu-i nimic mură-n gură, nimic ruşinos în a sări în pat! Nu mai săriţi în pat! Mesajul e clar şi evident! Pentru cei ce înţeleg mai mult decât ce zice versul, sorry, păcătoşilor! Cine va pune să va gândiţi la prostioare? Deci textual nimic de cenzurat până acum. Bon! Ştiţi cum se zice? Că dacă dai din fund baby ai tot ce vrei! Cenzureaz-o pe asta! E doar o vorbă! Nu zic eu, e din categoria «ştii cum se zice?», e ironic, e ca aia cu datul din coate. Dar de ce să ne oprim la coate? Păi fundul reprezintă răul? Negura? Iadul pe pământ? Vorba lor: ”I work my ass off” nu ne doare? E doar o vorba care implică altă parte a corpului! Ce aveţi cu curul? Ce rău v-a făcut!? Să vă mai zic vorbe de duh cu şi despre cur? Bine. «Gura bate curu», «Bagă fundu’ la înaintare», «Drum bătut şi cur frecat», «A-şi pune curu’ la treaba», «Muscă-n curu’ iepii». Aţi rămâne surprinşi de câte vorbe din popor se bazează pe înţelepciunea curului. Plus că eu am fost finess ;))), am zis fund, nu cur.
S-avem pardon, s-avem rezon! Iertată-mi fie cuvântarea, blagoslovește-mă pe mine cea păcătoasă în straiele mele cele de latex! Iartă-mi pulpele deocheate în care zvâcneşte sângele fierbințit d-atâta cuminţenie. Sunt convinsă că în sfinţenia şi preacuvioșenia domniilor voastre, mă veţi trece în sfântul maslu, la fiecare rugăciune.”, a mai scris Delia pe sereniti.ro.