Pentru negocierile de pace toate privirile sunt îndreptate către Astana

Sursa: arhiva EVZ

La Astana, preşedintele Erdoğan va participa la a 4-a reuniune a Consiliului cooperării strategice la nivel înalt Turcia-Kazahstan şi la al 6-lea summit al Conferinţei pentru cooperare şi măsuri de consolidare a încrederii în Asia (CICA).

Întâlnirea pe care preşedintele Erdoğan o va avea marja summit-ului cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a reînviat speranţele reluării negocierilor de pace dintre Rusia şi Ucraina. 

Se va întâlni cu Putin

În prima zi a vizitei la Astana, Erdoğan va avea o întâlnire cu preşedintele Kazahstanului, Jomart Tokayev. Apoi va participa la reuniunea Consiliului cooperării strategice la nivel înalt Turcia-Kazahstan, la ceremonia semnării unor acorduri şi la conferinţa de presă comună. 

În a doua zi a vizitei va participa la summit-ul CICA şi va avea întâlniri bilaterale. Mai întâi, Erdoğan se va întâlni cu preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, şi apoi cu preşedintele Federaţiei Ruse,Vladimir Putin. Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că "Erdoğan şi Putin se vor întâlni la Astana, această reuniune este o oportunitate pentru a discuta unele subiecte, Moscova fiiund pregătită să asculte toate propunerile legate de negocieri, însă, în primul rând, trebuie să cunoaştem conţinutul demersurilor." La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, declarase anterior că Putin şi Erdoğan ar putea discuta despre găzduirea de către Turcia a negocierilor de pace dintre Rusia şi Ucraina. După această declaraţie venită din Rusia, toate privirile s-au îndreptat către întâlnirea critică dintre Erdoğan şi Putin, notează milliyet.com.tr

Akar şi Şoigu au discutat

Ministrul apărării naţionale, Hulusi Akar, a avut o convorbire telefonică cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu. În comunicatul transmis de Ministerul Apărării Naţionale se arată: "În legătură cu Ucraina; a fost subliniată importanţa declarării urgente a încetării focului pentru a nu se pierde mai multe vieţi omeneşti, pentru reinstaurarea liniştii şi stabilităţii în regiune, aşa cum a subliniat de nenumărate ori domnul preşedinte, şi a fost exprimată satisfacţia cu privire la consensul asupra armistiţiului. De asemenea, au fost discutate şi evoluţiile legate transportul de cereale, acţiune de succes care continuă."

Traducerea Rador