Pentagonul, îngrijorat că Rusia ar putea ataca reţele submarine de telecomunicaţii.
- Simona Stupar
- 26 octombrie 2015, 19:42
Forţele navale ruse ar putea distruge cabluri submarine de telecomunicaţii ale SUA, perturbând, în cazul unui conflict, traficul de date Internet la nivel global, avertizează experţi militari şi din cadrul serviciilor secrete americane.
Submarine rusești şi nave militare patrulează agresiv în apropierea unor cabluri care asigură aproape tot traficul de date online din lume, avertizează oficiali din cadrul Forţelor Navale americane, conform New York Times, citat de Mediafax.
Oficialii au explicat că Rusia desfăşoară operaţiuni militare în Marea Nordului, în nord-estul Asiei şi chiar în apropierea coastelor americane, în Pacific şi în Atlantic.
„Ar fi preocupant să auzim că vreo ţară ar viza cabluri de telecomunicaţii; din cauza caracterului clasificat al operaţiunilor submarine, nu putem discuta detalii...", a declarat William Marks, purtătorul de cuvânt al Forţelor Navale americane.
Însă, în conversaţii private, comandanţi militari americani şi agenţi ai serviciilor de informaţii sunt mult mai direcţi, notează cotidianul The New York Times.
Activităţile navale ruse sunt urmărite cu mare preocupare de Washington, de teamă cu Rusia ar putea ataca, în cazul amplificării tensiunilor, cabluri de comunicaţii esenţiale pentru întreaga lume.
De exemplu, în septembrie, nava rusă de spionaj Iantar, echipată cu submarine proprii, a navigat foarte aproape de coastele de est ale Statelor Unite, îndreptându-se spre Cuba - unde se află punctul final al unui important cablu american - la baza de la Guantanamo Bay.
Nava rusă a fost monitorizată foarte atent de serviciile secrete americane.
„Nivelul activităţilor militare şi de spionaj ruse şi americane este comparabil cu cel din perioada Războiului Rece", dezvăluie un diplomat american.