Pensionarii vor fi scutiți de plata CASS, iar pensile de sub 2.000 lei nu vor mai fi impozitate
- Cristina Vladu
- 4 ianuarie 2017, 14:26
Comisia de buget - finanţe a Camerei Deputaţilor a decis, astăzi, modificarea Codului fiscal pentru scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei
Membrii comisiei au aprobat, cu 17 voturi "pentru" şi şapte împotrivă, raportul cu amendamente în acest sens la proiectul de lege de modificare a Codului fiscal iniţiat de fostul senator Cristiana Anghel, împreună cu mai mulţi parlamentari. Acest proiect, adoptat în legislatura trecută de Senat, prevedea neimpozitarea tuturor pensiilor şi scutirea pensionarilor de la plata contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate. Preşedintele comisiei, Viorel Ştefan, a propus amendarea proiectului în sensul ca doar pensiile sub 2.000 de lei să fie neimpozitate, amendament adoptat cu 14 voturi "pentru", cele ale PSD, şi opt împotrivă, ale Opoziţiei. Reprezentanţii PNL au susţinut varianta iniţială a proiectului privind neimpozitarea tuturor pensiilor, în timp ce UDMR a propus ca doar pensiile speciale peste 2.000 de lei să fie impozitate, iar restul să fie neimpozitate, fără stabilirea unui plafon. Amendamentele PNL şi UDMR au fost respinse. "Vorbim despre un angajament electoral pe care îl veţi regăsi şi în programul de guvernare depus la Parlament şi care ţinteşte neimpozitarea veniturilor realizate din pensii sub 2.000 de lei pentru toate categoriile de pensionari, inclusiv pentru cei care realizează integral sau parţial venituri din pensii câştigate în străinătate, pe de o parte. Pe de altă parte, eliminarea în integralitate a obligaţiei pensionarilor de a plăti contribuţii sociale de asigurări de sănătate şi reglementarea obligaţiei ca fondul Casei de Asigurări de Sănătate să fie compensat prin transfer de la bugetul de stat în legătură cu impactul care se creează prin această măsură", a precizat, după şedinţa comisiei, Viorel Ştefan, propus pentru funcţia de ministrul al Finanţelor. El a adăugat că angajamentul a fost ca aceste măsuri să intre în vigoare de la 1 ianuarie, dar, din cauza întârzierii procedurilor de învestire a Guvernului, tot calendarul a fost împins în ianuarie. "În funcţie de parcursul legii până la Monitorul Oficial s-ar putea ca legea să fie publicată la sfârşitul lunii ianuarie, de aceea singura soluţie legislativă este ca legea de intre în vigoare în luna următoare a lunii în care se publică", a explicat Ştefan. Potrivit acestuia, înainte de aplicarea acestor măsuri, obligaţia de transfer de la bugetul de stat către Casa de Sănătate era "undeva la 600 - 650 milioane de euro", iar, după implementarea măsurilor, impactul va creşte "cu încă vreo 300 milioane de euro". "Este o evaluare, nu foarte exactă, nu este farmacie. Dar vă promit că după învestire vom face acest lucru", a adăugat Viorel Ştefan. Raportul comisiei la proiectul de modificare a Codului fiscal urmează să intre mâine în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, când a fost convocată o sesiune extraordinară.