Pensionarii care rămân fără cardurile sociale. Se întâmplă după recalculare

Pensionarii care rămân fără cardurile sociale. Se întâmplă după recalculareCarduri sociale. Sursa foto: Arhiva EvZ

România. Pensionarii care au venituri sub 2.000 de lei pe lună, beneficiază din partea statului de ajutor prin cardurile sociale de alimente. Cu toate astea, după recalcularea pensiei, o parte dintre cei care beneficiază de ajutorul social, vor rămâne fără el în cazul în care pensia lor va depăși pragul impus de Guvern.

Ce pensionari rămân fără cardurile sociale. Se întâmplă după recalculare

Într-o nouă măsură de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate, premierul Marcel Ciolacu a anunțat o suplimentare a ajutoarelor sub formă de vouchere de 250 de lei. Acestea vor fi oferite atât pensionarilor cu venituri sub 2.000 de lei lunar, cât și altor persoane defavorizate, potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Ajutoarele includ posibilitatea de a cumpăra produse alimentare și mese calde, având scopul de a ușura povara financiară a celor cu resurse limitate.

Pensionarii care au beneficiat recent de majorări ale pensiilor, ajungând la sume ce depășesc 2.000 de lei, nu vor mai fi eligibili pentru aceste carduri sociale. Astfel, persoanele cu pensii mai mari nu vor mai primi voucherele destinate achiziției de alimente. În prezent, aproximativ 2 milioane de pensionari cu venituri sub 2.000 de lei continuă să primească acest ajutor.

Începând de anul viitor, se preconizează o reducere semnificativă a valorii acestor vouchere. În loc de 250 de lei acordați o dată la două luni, suma va fi redusă la 125 de lei, oferită o dată la șase luni. Această schimbare va însemna o scădere considerabilă a ajutoarelor anuale, limitând beneficiile la doar 250 de lei pe an, comparativ cu suma actuală de 1.500 de lei, potrivit Antena 3 CNN.

vouchere

Când vor fi virați banii pe cardurile sociale. Se vor da în 6 tranșe. Sursa foto: Arhiva EVZ

O parte din pensionari vor trebui să plătească impozit

Pensionarii români așteaptă cu nerăbdare să primească noile decizii de recalculare a pensiilor, iar Poșta Română este responsabilă de livrarea tuturor notificărilor până la sfârșitul acestei luni. Începând din luna septembrie, pensionarii vor începe să primească pensiile ajustate conform noilor calculări. Se estimează că peste 80% dintre pensionari vor beneficia de majorări semnificative ale pensiilor în urma acestui proces.

În prezent, pensia medie se situează la 2.250 de lei, însă, odată cu intrarea în vigoare a noilor recalculări, aceasta va fi majorată la 2.761 de lei începând din septembrie. Acest avans va reprezenta o îmbunătățire considerabilă pentru majoritatea pensionarilor, aducând un supliment semnificativ în bugetul lor lunar.

Totodată, pensionarii vor fi supuși unui impozit de 10% pe sumele care depășesc 2.000 de lei.

„La un moment dat cineva a decis, pe anumiţi indicatori presupun, ca peste plafonul de 2.000 să fie o impozitare. Între timp ştim foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări, deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecţie şi la plafon astfel încât raportarea la puterea de cumpărare a celor 2.000 de lei... Trebuie să faci o nouă raportare, să vezi care este nominal pragul de unde începe să crească. E normal să o facem concomitent cu recalcularea pensiilor modificarea acestui prag”, a declara premierul Marcel Ciolacu în luna mai.

A început încărcarea cardurilor de alimente

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat marți că a început distribuirea unei noi tranșe de 250 de lei pentru cardurile de alimente, aducând astfel un total de 650 de milioane de lei către 2,6 milioane de români. Aceste fonduri sunt destinate să sprijine persoanele cu venituri modeste, conform angajamentului guvernamental de a oferi ajutoare sociale suplimentare pentru cei aflați în nevoie.

Pe pagina sa de Facebook, Câciu a subliniat importanța acestei măsuri pentru românii cu resurse financiare limitate, menționând că tranșa recentă va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai ale beneficiarilor. Aceste sume sunt parte a unui efort continuu de a sprijini populația vulnerabilă prin programe sociale menite să reducă poverile economice în această perioadă.

Ce persoane beneficiază de ajutor social din partea Guvernului

Beneficiarii acestui sprijin sunt:

  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizatea pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare
  • pensionarii sistemului public de pensii
  • pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.