Institutul Național de Statistică a emis un comunicat cu privire la situația pensionarilor din România în trimestrul IV din 2018, precum și raporturile dintre pensionari și salariați în diferite județe ale țării. Numărul pensionarilor a scăzut.
Conform datelor Institutului Național de Statistică, în trimestrul IV din 2018, numărul mediu de pensionari a fost de 5.197 de milioane de persoane, în scădere cu 4.000 de persoane faţă de trimestrul precedent și cu 32.000 de persoane, față de același trimestrul al anului precedent.
Numărul mediu de pensionari și de asigurări sociale de stat a fost de 4,688 milioane de persoane, la finele trimestrului al patrulea al anului trecut, în creṣtere cu 5 mii de persoane faṭă de trimestrul precedent și la același nivel față de același trimestru al anului precedent.
Pensia medie lunară, care este determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii, a fost de 1.223 de lei, în creṣtere cu 0,1% faṭă de trimestrul precedent și cu 8%, comparativ cu același trimestru al anului precedent.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.180 de lei, o creștere de 10,2% față de același trimestru al anului precedent și o stagnare faṭă de trimestrul precedent.
Raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 50,7%, în scădere, comparativ cu 53,3% în trimestrul precedent.
Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 99%.
Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari, iar pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 90,2% în totalul celor de asigurări sociale.
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (77%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale, la finele celui de-al patrulea trimestru al anului trecut, iar pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii, anticipată şi anticipată parţial, au reprezentat 2,1%.
„Raportul pe total dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 9 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai cinci pensionari la zece salariaţi în Municipiul Bucureşti, la 16 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, 15 la 10 în Giurgiu ṣi Vaslui ṣi 14 la 10 în Botoṣani, Călăraṣi ṣi Neamṭ.”, au mai arătat reprezentanții INS.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu diferențe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 558 de lei - 946 de lei în judeţul Botoṣani, 953 de lei în Giurgiu, 974 de lei în Vrancea, faţă de 1.504 lei în Municipiul Bucureşti, 1.497 de lei în Hunedoara ṣi 1.407 lei în judeṭul Braṣov.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG2 nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială), în trimestrul IV 2018, a fost de 1,064 milioane de persoane, dintre care 871.200 de persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 18,6% din totalul pensionarilor din această categorie, 191.000 de persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 57,5% din totalul acestora, și 2.300 de persoane din sistemul militar, reprezentând 1,3% din totalul acestei categorii.