ASIGURĂRI. Preşedintele Casei Naţionale de Pensii, Doina Domnica Pârcălabu, şi-a asigurat beneficiarii că încă de ieri poştaşii au început să umble cu taloanele de pensie prin localităţi.
Asta după ce termenul de două zile de întârziere, cauzat de schimbarea legislaţiei la sfârşitul anului trecut, s-a încheiat. Nici copiii care îşi aşteptau alocaţiile la timp nu mai au mult până să primească banii. Adrian Toader, preşedintele Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, a spus că ultima zi în care a semnat ordine de plată a fost ieri şi că de luni toată lumea ar trebui să-şi primească alocaţiile.