Pensiile şi alocaţiile întârzie din nou

Pensiile şi alocaţiile întârzie din nou

Cei care au ajuns la ghişee că îşi vor primi banii începând cu 16 ianuarie, în condiţiile în care contribuabilii îşi primeau drepturile, în prima tranşă, cel târziu pe 14 a fiecărei luni.

Ridicarea pensiilor se va prelungi până pe 29 ianuarie. Angelica Mihail, PR la Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, spune că situaţia a fost cauzată de noile acte normative care s-au modificat şi-i asigură pe beneficiarii pensiilor de stat că întârzierea este doar luna aceasta, urmând ca din februarie să se revină la calendarul obişnuit.

În ceea ce priveşte alocaţiile de stat pentru copii, preşedintele Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, organism care efectuează plăţile către beneficiari, spune că funcţionarii au avut zile libere, dar şi că impasul economic ţine banii în vistieria Ministerului Finanţelor, care încă n-a făcut plăţile. „Nu suntem perfecţi nici noi, dar acum nu e vina noastră. Noi lucram de pe 1 până pe 5, dar acum am avut libere şi e normal că s-au decalat plăţile. Oricum, pe 11 ianuarie noi aveam documentaţia la Trezorerie pentru tranşa întâi de bani. Dar banii de la Finanţe nu au venit“, spune Adrian Toader. El însă asigură populaţia că îşi va primi drepturile în cel mult două zile.

Ne puteți urmări și pe Google News