Pensii speciale au ajuns la 21.000 de lei. Statistica oficială pentru luna august

Sursa foto: Dreamstime.com

Numărul beneficiarilor de pensii speciale a crescut în luna august, raportat la luna anterioară, cu 15. Cei mai mulți sunt procurori și judecători încadrați conform prevederilor Legii 303/2004, privind statutul magistraților. Aceștia, primesc și cele mai mari pensii speciale, care pot ajunge până la 21.102 lei. Problema pensiilor speciale a fost asumată de guvern și prin PNRR, acest jalon urmând să fie rezolvat până la finalul anului în curs, pe 31 decembrie.

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a prezentat situația centralizată a beneficiarilor de pensii speciale - de serviciu – pentru luna august 2022. Conform informațiilor prezentate, numărul pensionarilor cu regim special a crescut de la 9.864, câți erau înregistrați în luna iulie, la 9.879, cu 15 persoane mai mult.

Dintre aceștia, cei mai mulți sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Aici sunt luați în evidență un număr de 4.763 de magistrați, procurori și judecători, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Luna trecută au fost înregistrați un număr de 4.733 de judecători și procurori beneficiari de pensii speciale.

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.102 de lei. Din total, suma de 19.747 lei reprezintă cota suportată din bugetul de stat, iar 4.160 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, în baza contribuțiilor sociale.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna august un număr de 764 persoane. Pensia medie era de 5.792 de lei, din care 2.823 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Beneficiarii înregistrați conform Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, sunt de 729 de persoane, iar pensia medie se ridică la 4.929 de lei (2.524 de lei de la bugetul de stat).

Care este pensia medie a personalului aeronautic

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.390 de pensionari. Pensia medie în cazul acestora se ridică la 11.364 de lei, din care 7.531 lei sunt suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 564 de persoane. Media sumelor plătite este de 8.476 de lei, din care 3.426 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.669 de pensionari. îm cazul lor, conform informațiilor furnizate de CNPP, pensia medie este de 5.003 de lei, din care 2.594 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Problema pensiilor speciale apare în PNRR

Rezolvarea problemei pensiilor speciale a fost introdusă și în PNRR. Rezolvarea acestora este unul dintre jaloanele ce trebuie atinse de actuala coaliție de guvernare. Termenul limită este luna decembrie. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a declarat că până atunci această problemă va trebui soluționată.

„Suntem în luna iulie. Jalonul are deadline luna decembrie, deci până la sfârșitul anului această problemă sigur că trebuie să fie reglementată, cel puțin așa cum spune astăzi Planul Național de Redresare și Reziliență, dar să nu uităm că în toamnă mai avem reluarea renegocierii PNRR-ului cu Comisia Europeană și să vedem atunci care va fi mandatul cu care vom fi investiși de către Guvern și de către coaliție și, desigur, alternativele pe care le avem la îndemână. Sunt, după cum știți, renegocierea și respectarea termenului asumat prin PNRR pentru acest jalon”, a afirmat Marcel Boloș