Vești excelente pentru pensionari! Totul se va întâmpla în următoarele zile. Breaking news social

Vești excelente pentru pensionari! Totul se va întâmpla în următoarele zile. Breaking news social

Pensii. Vineri, Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat că în perioada 11-14-15 aprilie vor fi plătite circa 30.000 de pensii recalculate pentru cei care au lucrat în grupele I şi II de muncă.

Pensii. Luna aceasta, pensiile persoanelor care au primit deciziile de recalculare se achită în cuantumul anterior recalculării, iar ulterior diferenţele reprezentând drepturi restante, calculate pentru intervalul 1.10.2018 - 30.04.2019, vor fi achitate, la domiciliul beneficiarilor, în perioada 11.04.2019 - 15.04.2019, prin intermediul factorilor poştali.

Pensii. În situația în care persoanele care urmează să primească aceste sume nu se aflau la domiciu în momentul în care poștașii au venit pentru a le înmâna banii, pensionarii se pot prezenta la Oficiul postal iar sumele  care reprezintă drepturile restante pot fi ridicate de la ghişeele poştale de care aparţin până la data de 17 aprilie 2019.

Pensii. Această modalitate de plată a diferenţelor este utilizată atât în cazul pensionarilor care primesc drepturile prin Poşta Română, cât şi în cazul celor care primesc drepturile prin intermediul unui cont bancar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pensii. Vineri, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Mariu Budăi a declarat că au fost trimise 35.000 de decizii de recalculare pentru pensionarii care au lucrat în grupa I şi grupa a II-a de muncă şi nu li s-a calculat stadiul suplimentar în momentul ieşirii la pensie. Dintre acestea, în luna aprilie vor intra la plată aproximativ 30.000, banii urmând a fi primiţi prin mandat poştal, în perioada 11 – 15.

Pensii. Ministrul a oferit şi câteva exemple concrete de creşteri: „Pensionar mecanic lomocotivă:  pensia de 2.865 lei s-a majorat până la 4.013 lei, adică o creştere de 40% Pensionar de minerit din Deva: pensie de 2.651 lei, o creştere de până la 3.535 lei, un procent de 33%; pensionar Hidroconstrucţia: de la 1.885 lei la 2.592 lei, creştere de 40%; pensionar Siderurgie Galaţi: de la 1.767 lei la 2.520 lei, etc”.

Pensii. Veștile sunt cu atât mai bune, deoarece pesnionarii vor primi banii chiar înainte de Paște. Creștere medie a pensiilor dupa recaculare este de 35%, dar sunt cazuri în care creșterea este și de 75%.