Penisul secţionat de Ciomu, 500.000 de euro

Naum Ciomu, medicul care în urmă cu patru ani a secţionat penisul unui pacient în urma unei operaţii de rutină, trebuie să-i plătească victimei sale, în solidar cu Spitalul Panduri, despăgubiri de 500.000 de euro.

Aceasta este decizia definitivă şi irevocabilă a magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, care au respins, ieri, după o şedinţă cu uşile închise, recursul prin care Ciomu a atacat această sentinţă pronunţată, cu patru luni în urmă, de judecătorii Tribunalului Bucureşti.

În privinţa Spitalului Panduri, magistraţii au considerat că instituţia trebuie să răspundă în acest caz, întrucât echipa doctorului Ciomu „nu a făcut niciun gest pentru a interveni constructiv în derularea evenimentelor“. Concret - au explicat judecătorii - „dacă personalul medical ar fi conservat adecvat bucăţile secţionate, organul pacientului ar fi putut fi refăcut“.

Deşi Naum Ciomu a invocat un atac cerebral în timpul operaţiei, magistraţii l-au contrazis, arătând că reacţia pe care acesta a avut-o imediat după greşeala comisă (potrivit martorilor, medicul ar fi exclamat: „Ce-am făcut? L-am nenorocit!“) este o dovadă de discernământ.