Cornel Penescu, finanţatorul echipei FC Argeş, Florin Prunea, directorul de Relaţii Internaţionale al Federaţiei Române, şi alţi 12 oameni implicaţi în dosarul de corupţie deschis de DNA Piteşti au fost trimişi în judecată, a anunţat, astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş. „Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, menţionează comunicatul DNA.
Comunicatul precizează infracţiunile reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei acuzaţi:
- Cornel Penescu - trei infracţiuni de dare de mită (dintre care două în formă continuată), infracţiunea de cumpărare de influenţă în formă continuată şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.
- Florin Prunea - infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.
- Gheorghe Constantin (fost preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor) - două infracţiuni de luare de mită şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.
- Marcel Lică (fost vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor) - infracţiunea de luare de mită.
- Marcel Savaniu (arbitru) - infracţiunea de luare de mită.
- Sorin Corpodean (arbitru) - infracţiunea de luare de mită.
- Aurelian Bogaciu (arbitru) - infracţiunea de luare de mită în formă continuată.
- Lucian Dan (arbitru) - infracţiunea de luare de mită.
- Sorin Caia (arbitru) - infracţiunea de luare de mită.
- Liviu Făcăleaţă (directorul general la Pic) - două infracţiuni de complicitate la dare de mită în formă continuată, infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat precum şi infracţiunea de deţinere, fără autorizaţie, de substanţe clasificate în categoria precursorilor de droguri. Potrivit rechizitoriului, în urma unei percheziţii efectuate pe 13 aprilie, la domiciliul lui au fost găsite 190 de fiole cu câte 5 mililitri de efedrină.
- Cristian Libertatu (fost director OPC Argeş) - infracţiunea de luare de mită.
- Gheorghiţă Pieca (administrator la Pic şi la FC Argeş) - trei infracţiuni de complicitate la dare de mită în formă continuată, complicitate la cumpărare de influenţă în formă continuată precum şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.
- Cristian Mincă (preşedinte la FC Argeş) - infracţiunea de complicitate la cumpărare de influenţă şi infracţiunea de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.
- Daniela Cîrstina (director în cadrul Pic) - infracţiunea de favorizare a infractorului în formă continuată. Rechizitoriul menţionează că Daniela Cîrstina a sustras documente şi a completat dispoziţii de plată şi borderouri de achiziţie pentru a justifica sumele retrase de Penescu, încercând astfel să împiedice aflarea adevărului.
Rechizitoriul întocmit de procurori precizează că Penescu, Făcăleaţă, Mincă, Pieca şi Gheorghe Constantin au iniţiat şi constituit, în perioada 2006 - aprilie 2009, „un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave de corupţie prin care să obţină beneficii financiare sau materiale”.
Procurorii menţionează sumele oferite de oficialii de la FC Argeş pentru ca echipa să fie favorizată:
Florin Prunea - 14.000 de dolari Gheorghe Constantin - 310.000 de lei Aurelian Bogaciu - 5.000 de dolari şi 374 lei Marcel Savaniu - 3.000 de dolari Marcel Lică - 2.000 de dolari Sorin Corpodean - 15.000 de dolari Lucian Dan - 5.000 de dolari Sorin Caia - 2.000 de dolari
Prunea aşteaptă hârtia
Florin Prunea a refuzat să comenteze pe marginea comunicatului dat de DNA. „Eu nu am primit nicio hârtie acasă care să mă anunţe că sunt trimis în judecată. Până nu primesc un document oficial nu pot să mă pronunţ în acest caz”, a spus fostul internaţional, citat de Mediafax.
Cristian Mincă, preşedintele de la FC Argeş, consideră că unele dintre acuzaţii nu sunt întemeiate. ,,Dacă asta e legea, eu nu am nimic de comentat. Ştiu de ce am fost acuzat şi acum trebuie să îmi fac apărarea. O să vedem ce e de făcut şi la Tribunal, şi la club…Din păcate, nimeni nu a sărit în apărarea noastră, deşi s-a văzut că unele acuzaţii nu au fost deloc întemeiate. Suntem într-o situaţie deloc plăcută, dar asta e Justiţia din România. Dacă cineva crede că o echipă care a terminat pe locul 10 a făcut blaturi…”, a declarat Mincă. (Dan Badea)
Ştire actualizată la ora 17:35.