Președintele a adoptat o poziție care invită la dialog, în urma recentelor declarații ale Patriarhului Daniel. Șeful BOR a comparat restricțiile la pelerinajul de Sfântul Dumitru cu dictatura comunistă.
„Eu cred în continuare că este nevoie de aprofundarea dialogului între părţi şi cred că se poate ajunge la o colaborare, care în definitiv este în interesul românilor, indiferent de religia pe care o practică", a declarat președintele Iohannis miercuri, la Palatul Cotroceni, într-o conferinţă de presă.
El a fost întrebat cu privire la afirmaţiile recente ale Patriarhului Daniel, care a comparat restricţiile introduse de autorități la pelerinajul de Sfântul Dumitru cu ce s-a întâmplat în ultimele luni ale comunismului în România.
O paralelă cu tâlc
Marţi, Patriarhul Daniel a ţinut o predică celor câteva sute de credincioşi prezenţi pe Colina Bucuriei la Sfinta Liturghie din ziua sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Patriarhul a relatat o întâmplare din toamna anului 1989, de la Hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, când "autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte ale sfântului, motivând că în aceeaşi zi, în clădirea de alături (Palatul Patriarhiei n.r.), unde era sediul Marii Adunări Naţionale, ar avea loc o şedinţă importantă".
"Şi astfel, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală. Dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae Vlădica, care se află aici, jos, în apropiere. Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost 'răsplătită', în sensul că, peste câteva luni, regimul comunist a căzut", a spus Părintele Patriarh.
Pe 13 octombrie, preşedintele Iohannis afirma că un dialog direct între Guvern şi BOR ar duce la soluţii mai bune.
Restricțiile au învrăjbit credincioșii
Toamna, care prin tradiție vine cu mari prilejuri de sărbătoare pentru românii evlavioși, a avut un alt chip acum datorită acelor restricții drastice impuse de cabinetul Orban, care au provocat multă revoltă.
Hramul Sfintei cuvioase Parascheva de la Iași, unde pelerinajul a fost anulat, fiind rezervat doar locuitorilor din județ, a generat proteste în stradă zile la rând. Hramul Sfântului Dumitru, de asemenea, a fost rezervat anul acesta doar locuitorilor Capitalei în condiții de respectare drastică a măsurilor sanitare.