Pedepsit de Google pentru că a încălcat regulile. Cum a pierdut un tânăr 46.000 de dolari

Idris Sami este un tânăr francez de origine marocană, în vârstă de 19 ani, care a încercat să vină în sprijinul persoanelor care nu îşi permit să trimită mesaje, oferindu-le un site prin care por face acest lucru fără să plătească nimic. Aplicaţia lui se numeşte MesTextos.

MesTextos nu ameninţă în niciun fel celebra aplicaţie WhatsApp în viitorul apropiat, iar pentru ţările din Europa şi Orientul Mijlociu, proiectul reprezintă o nişă foarte profitabilă.

Sami a reuşit să se folosească eficient de AdSense, sistemul de promovare a reclamele deţinut de Google. Foarte mulţi internauţi au accesat reclama prin care făcea cunoscută lumii aplicaţia sa, iar Sami a reuşit să strângă 46.000 de dolari, scrie Business Insider. Acest lucru se întâmpla în luna decembrie a anului trecut.

Cu toate acestea, Google are reguli stricte în privinţa persoanelor care nu folosesc AdSense aşa cum motorul de căutare vrea. Cei care încalcă regulile, sunt aspru pedepsiţi. A fost şi cazul lui Sami, care a pierdut toţi banii câştigaţi, Google luând decizia să îi returneze tuturor agenţiilor de publicitate implicate. De asemenea, acesta a primit interdicţia de a folosi programele Google de promovare a reclamelor.

Google şi-a motivat decizia spunând că reclamele forţau oamenii să acceseze şi să utilizeze site-ul, lucru pe care Sami l-a negat. În plus, acesta a acuzat compania că nu l-a anunţat de nereguli decât atunci când era deja prea târziu.