Trei fraţi români au primit o pedeapsă record: procurorii spanioli au cerut câte 108 ani de închisoare pentru fiecare

Trei fraţi români au primit o pedeapsă record: procurorii spanioli au cerut câte 108 ani de închisoare pentru fiecare

Fraţii Ion, Vasile şi Petru Lupu sunt acuzaţi că, în februarie 2013, au intrat peste un pensionar din satul Vall d’ Uixo, de lângă Castellon (Spania) şi l-au jefuit.

Vicente Almela, în vârstă de 90 de ani, a decedat din cauza unui atac de cord, după ce fusese legat, iar soţia acestuia a fost găsită rănită. Procurorii spanioli au cerut câte 108 ani de închisoare pentru cei trei fraţi originari din oraşul sucevean Dolhasca, potrivit realitatea.net.

Dacă Ion şi Vasile sunt deja închişi într-un penitenciar din Spania, Petru Lupu e dat în urmărire de poliţiştii spanioli. Procurorii au solicitat şi o compensaţie de 90.000 de euro, reprezentând valoarea bunurilor furate şi daune morale acordate soţiei şi celor trei copii ai bătrânului.

Ne puteți urmări și pe Google News